MENIU

Reacţie ŞOC şi VIRULENTĂ a lui Cristian Tudor Popescu după eliminarea Simonei Halep de la US Open

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a publicat în portalul de ştiri "gandul.ro" un editorial în care vorbeşte despre eşecul Simonei Halep de la US Open, iar, în acelaşi timp, îşi exprimă dezamăgirea cu privire la modul în care este tratată eliminarea sportivei noastre.

"Meciul-catastrofă cu Lucici s-a terminat demult. În momentele de glorie de anul acesta ale Simonei, mi se încingea mobilul şi mă durea capul de cât trebuia să vorbesc la 5-6 posturi de televiziune consecutiv. Acum, e o tăcere viermănoasă. Carevasăzică, stimaţi colegi, dacă a fost înfrântă, Simona Halep nu mai e a noastră? A încetat să existe? Nu trebuie să vorbim şi la înfrângerile ei, suntem cu ea numai la câştig?".

Bula de sclipici mediatic în care a fost închisă Simona de când e celebră s-a spart. Poate afla cu această ocazie câţi o preţuiesc cu adevărat şi câţi falşi admiratori are".

CTP crede că actuala clasare a Simonei (nr.2 WTA) e una mincinoasă.

"De câtăva vreme încoace, asumându-mi insultele unui număr impresionant de idioţi agresivi, tot am scris şi am vorbit încercând să atrag atenţia asupra problemelor pe care le-ar putea avea Simona la US Open. Asupra faptului că nu e un număr 2 mondial real, asupra chimiei proaste sau chiar inexistente dintre ea şi antrenorul Wim Fisette".

Jurnalistul a observat şi defectele Simonei Halep:

"Pentru că îi apreciez foarte mult stofa de campioană şi seriozitatea mi-am permis să-i spun că nu stăpâneşte anumite procedee şi faze ale unei partide de tenis şi că aceste lacune sunt adesea ascunse de excelentul ei joc stânga-dreapta de pe fundul terenului. Dar dacă dai peste o adversară cu care jocul ăsta nu mai ţine, ce faci? Ai o variantă B? Lucici-Baroni ne-a arătat că Simona nu o are".