MENIU

Oficialii echipei Steaua fac precizări după accidentarea lui Marica

FC Steaua Bucureşti a anunţat prin intermediul unui comunicat de presă, postat de site-ul oficial al clubului, că atacantul Ciprian Marica este suspect de leziune fibrilară la nivelul bicepsului femural drept!

Accidentat în minutul 36 al meciului cu Dinamo, Ciprian Marica va efectua în această seară un control RMN pentru a afla exact care este cauza accidentării. Conform unui comunicat emis astăzi de biroul de presă al clubului Steaua Bucureşti, atacantul este suspect de leziune fibrilara la nivelul bicepsului femural drept! Mai multe detalii cu privire la starea de sănătate a lui Marica medicala vor fi furnizate dupa incheierea investigatiilor medicale.

Conform ProSport, Marica le-ar fi spus apropiaţilor că cel mai probabil este vorba despre o ruptură musculară, caz în care riscă să stea departe de gazon aproximativ 5 săptămâni, asta în cazul în care recuperarea va decurge fără probleme.

 

Dacă refacerea decurge normal, Marica ar putea reveni pe teren pe 21 aprilie, la returul semifinalei cu Dinamo, din Cupa României. Dacă Steaua s-ar califica în finală, atacantul ar mai putea evolua în alte patru partide (trei în Liga 1 şi finala Cupei). Cum pe 7 mai se termină campionatul, Marica ar mai avea la dispoziţie extrem de puţin timp pentru a-l convinge pe Anghel Iordănescu că merită să fie în lotul României la EURO. Europeanul debutează pe 10 iunie, astfel că şansele ca Marica să prindă lotul lui Anghel Iordănescu s-au diminuat considerabil.

Mai multe articole despre:
fotbal sport Ciprian Marica echipa Steaua