MENIU

Michel Platini, justificare incredibilă: Sunt deja judecat, sunt deja condamnat

Michel Platini a explicat că a decis să nu se prezinte, vineri, în fața Comisiei de Etică a FIFA, deoarece este deja "judecat" și "condamnat", se arată în declarația francezului citită de avocatul acestuia la audierea de la forul fotbalistic mondial, informează Le Figaro.

"Am decis să nu vin în fața dumneavoastră pentru a da explicații dintr-un singur motiv: sunt deja judecat, sunt deja condamnat. Nu eu o spun, ci dumneavoastră, sunt instanțele interne ale FIFA, sunt purtătorii voștri de cuvânt. Astfel, cazul meu este decis (...) Nu mai am încredere în instanțele disciplinare ale FIFA. Și-au arătat parțialitatea, prejudecățile, incapacitatea de a respecta confidențialitatea, prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare", se arată în declarația președintelui UEFA, potrivit Mediafax.

Avocatul lui Michel Platini a pledat timp de nouă ore, vineri, pentru nevinovăția francezului. Platini a respins orice acuzație de corupție în cazul primirii a 1,8 milioane de euro în 2011, din partea lui Joseph Blatter, pentru o activitate de consilier încheiată în 2002, fără contract scris.

Joseph Blatter, Michel Platini, care îndeplinește și funcția de vicepreședinte al FIFA, și secretarul general Jerome Valcke au fost suspendați, la 7 octombrie, pentru 90 de zile, pentru presupuse fapte de corupție, de Comisia de Etică a forului fotbalistic mondial.

Mai multe articole despre:
FIFA Blatter Michel Platini