Cori Gauff, adversara Simonei Halep în optimi la Wimbledon, a primit un mesaj de la Michelle Obama
Cori Gauff (15 ani), noua senzaţie a tenisului mondial, va fi viitoarea adversară a Simonei Halep, în optimi la Wimbledon. Sportiva din SUA a revenit incredibil, învingând-o pe Polona Hercog, scor 3-6, 7-6, 7-5.
Cori Gauff a fost surprinsă să afle că Michelle Obama, soţia fostului preşedinte american, o urmăreşte cu mare interes la All England Club, potrivit Digisport. "Coco este grozavă", a scris Michelle Obama pe twitter, impresionată de parcursul fantastic al tinerei jucătoare din SUA.
Organizatorii turneului au stabilit când va avea loc confruntarea dintre Simona Halep (27 de ani - locul 7 WTA) și Cori Gauff (15 ani - locul 273 WTA). Românca și tânăra jucătoare vor juca luni, nu mai devreme de ora 16:30.
Mai multe articole despre:
mesaj de la Michelle Obama