MENIU

Manchester United a transferat de la rivala Arsenal şi i-a dat cel mai mare salariu din Anglia

Arsenal şi Manchester United au anunţat luni că schimbul jucătorilor Alexis Sanchez-Henrikh Mkhitaryan e oficial! Jucătorul care a lăsat Londra pentru Manchester va deveni cel mai bine plătit jucător din istoria Premier League, având un salariu anual de 20.6 milioane de euro.

"Am petrecut o perioadă minunată la Arsenal şi voi rămâne mereu cu amintiri pozitive despre club şi suporterii minunaţi de acolo. Sunt mândru să fiu primul chilian din istorie care joacă pentru United. Nu puteam să refuz şansa de a juca pe acest stadion istoric şi de a lucra cu Jose Mourinho", a spus Alexis după semnarea contractului, conform site-ului oficial al clubului, preluat de Mediafax.

În vârstă de 29 de ani, Alexis Sanchez joacă la Arsenal din 2014, când a fost transferat de la FC Barcelona pentru 42,5 milioane de euro. De atunci, el a jucat în 166 de meciuri şi a reuşit să înscrie 80 de goluri şi să dea 46 de pase decisive.

"Sunt fericit că mutarea s-a realizat, mereu am visat să joc pentru Arsenal. Acum sunt aici şi voi încerca să scriu istorie pentru club", a spus Mkhitaryan, conform site-ului arsenal.com.

Mai multe articole despre:
Alexis Sanchez