MENIU

Luptătorii români de la greco-romane au ratat calificarea la JO 2016

Toți cei trei sportivi care au reprezentat României în concursul de greco-romane la turneul preolimpic de lupte de la Istanbul au ratat, vineri, calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.

La cat. 59 kg, Virgil Munteanu a trecut în calificări de Albert Baghumyan Aghazaryan (Spania), dar a fost învins în optimi de Frunze Harutyunyan (Suedia).

În limitele cat. 75 kg, Ilie Cojocari a fost învins în primul tur de germanul Pascal Eisele, în timp ce la cat. 85 kg, Dorian Pîrvan a cedat în primul tur în fața francezului Mélonin Noumonvi, conform Agerpres.

Doar luptătorii calificați în finale la fiecare categoria a concursului de la Istanbul obțin biletele pentru Rio.

România va avea patru reprezentante în concursul feminin de sâmbătă, Simona Pricob (cat. 53 kg), Kateryna Zhydachevska (cat. 58 kg), Krista Incze (cat. 63 kg) și Adina Popescu (cat. 69 kg), și patru sportivi la lupte libere, duminică, George Bucur (categoria 65 kg), Gheorghiță Ștefan (86 kg), Albert Saritov (97 kg), Rareș Chintoan (125 kg).

Până în prezent, România are patru luptători calificați la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro: Alin Alexuc (98 kg, greco-romane), Ion Panait (66 kg, greco-romane), Ivan Guidea (57 kg, stilul liber) și Alina Vuc (48 kg, lupte feminin).

Mai multe articole despre:
Virgil Munteanu