MENIU

Legendarul Ivan Patzaichin îi îmbărbătează pe dinamoviști: ”Să lupte până la capăt!”

Dinamo trece prin cel mai greu moment din istoria clubului, iar legendarul Ivan Patzaichin (70 ani) îi îmbărbătează pe ”câini”.

Roș-albii se află pe locul 13 în play-out și se luptă pentru evitarea retrogradării, însă echipa din Ștefan cel Mare a fost nevoită să amâne mai multe meciuri, după ce COVID-19 a lovit din plin clubul, iar 18 jucători sunt infectați până la această oră.

Ivan Patzaichin, multiplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară, acceptă cu greu ideea că Dinamo poate retrograda. Legendarul sportiv îi laudă pe fanii roș-albilor și le-a transmis un mesaj categoric elevilor lui Gigi Mulțescu: să lupte până la capăt.

De asemenea, fostul mare sportiv a anunțat când va reveni în tribuna oficială din Ștefan cel Mare: ”E greu de acceptat o retrogradare a lui Dinamo. Sper să poată juca până la urmă restanțele, să fie sănătoși și să câștige meciurile. Când ai însă zece sportivi bolnavi, când te oprești de două ori de la antrenamente… numai cine a fost sportiv înțelege ce complicat va fi pentru ei.

Ar fi păcat, pentru suporteri. Mereu, Dinamo a avut suporteri extraordinari, iar acum țin echipa în viață. Mă bucur că am auzit că acum s-au și unit, după ce o perioadă erau scindați.”

Citește continuarea declarațiilor pe realitateasportiva.net.

Mai multe articole despre:
ivan patzaichin dinamo retrogradare liga 1 play-out