MENIU

Karturi ce ating 220 de kilometri/oră. 50 de piloţi români intră în cursă

Ediţia 2016 a Campionatului Naţional de Karting Dunlop va debuta săptămâna viitoare cu prima etapă, programată să aibă loc pe 7-8 mai, pe circuitul Academiei Titi Aur, acolo unde karturile conduse de piloţii cu experienţă vor atinge viteze de până la 220 de kilometri/oră.

La evenimentul la care sunt confirmaţi peste 50 de piloţi din toată ţara, cu vârste cuprinse între 5 şi 61 de ani, karturile sunt echipate cu motoare de la 2,2 cai putere (clasa Kid Honda) şi până la 54 de cai putere (clasa KZ). Organizatorii etapei au anunţat că un kart din categoria KZ atinge 100 km/h în mai puţin de 3 secunde, iar viteza maximă va fi de 220 km/h. Pe cât pare de periculos, pe atât este însă de sigur deoarece într-o astfel de competiţie se respectă toate regulile internaţionale, iar stabilitatea kartului oferă la rându-i încredere pentru toţi cei care vor să înceapă practicarea acestui sport.

Preşedintele Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, Norris Măgeanu, a dezvăluit că odată cu startul campionatului va fi lansată şi Şcoala Naţională de Karting, un proiect amplu de pregătire şi susţinere a copiilor care vor să facă pasul spre motorsport. În acest sens, s-a semnat un parteneriat cu Academia Titi Aur şi şi Institutul Naţional de Cercetare pentru Sport (INCS).

“Sper ca acest proiect să dea în câţiva ani viitorul campion mondial de Formula 1. Românii au un talent genetic la condusul sportiv, însă au nevoie de pregătire fizică şi psihică pentru a ajunge la marea performanţă. Construirea superbului circuit al Academiei Titi Aur și susținerea profesioniștilor de la INCS, alături de o corectă și atentă direcționare a tinerilor sportivi încă de la vârste începând cu 5 ani sunt ingredientele de care federația noastră avea nevoie pentru a începe să crească campioni de talie internațională. Sper ca în perioada următoare tot mai mulți copii să beneficieze de avantajele Școlii Naționale de Karting”, a declarat preşedintele FRAS.

Norris Măgeanu a anunţat şi faptul că, pentru a continua cooptarea micuţilor în motorsport, copiii debutanţi în Campionatul Naţional de Karting Dunlop, dar şi cei ai piloţilor deja înregistraţi în cadrul FRAS, vor beneficia de  licenţiere gratuită în acest an.

Astfel, etapa FreeWheel de pe circuitul Academiei Titi Aur va începe sâmbătă, 7  mai, de la ora 9:00, cu antrenamentele libere, iar de la ora 15:15 vor debuta calificările pentru cursa de propriu-zisă, programată o zi mai târziu. Campionii primei etape vor fi desemnaţi duminică, imediat după competiţia care va debuta la 10:45. În total, anul acesta vor avea loc şase etape, câte două pe circuitele ATA, Amckart Tunari şi Prejmer.

Mai multe articole despre:
karting Titi Aur foto kart