MENIU

Ionuţ Negoiţă rupe tăcerea: s-a decis să vândă Dinamo. A anunţat cine e misteriosul cumpărător

Ionuţ Negoiţă

Ionuţ Negoiţă vinde Dinamo, a anunţat-o joi seară, tare şi răspicat.

Omul de afaceri a dezvăluit suma pentru care este gata să renunţe la 51 la sută din acţiuni, dar şi cine ar putea fi misteriosul cumpărător: Mircea Rednic. Ionuţ Negoiţă i-a propus antrenorului să-i achite, în rate, 3 milioane de euro pentru 51% din club și așteaptă încă răspunsul tehnicianului de 57 de ani.

I-am făcut ofertă scrisă lui Rednic. La câteva zile după ce l-am demis, după ce am văzut dorinţa fanilor, am zis că sunt de acord fără discuţie să renunţ la Dinamo. Rednic să se întoarcă, dar cu o condiţie: să cumpere clubul. Dau Dinamo la jumătate de preţ faţă de ce am discutat acum ceva timp şi la un sfert de preţ faţă de cât am investit. Rednic nu mi-a răspuns încă, am înţeles că a avut şi o intervenţie medicală.

Oferta e plătibilă în tranşe anuale, astfel încât să îi rămână lui Rednic bani să investească şi în club. Pentru că pe mine mă interesează această formaţie. După ce că cer doar 3 milioane de euro, ofer şi această facilitate, banii să îmi fie plătiţi în rate.Hagi a cheltuit peste 10 milioane de euro. La un club pe care l-a luat de la 0, fără tradiţie. Rednic e de meserie, se pricepe, eu zic că e o ofertă de nerefuzat. O să aibă pâinea şi cuţitul în mână", a afirmat Ionuţ Negoiţă.

Ionuţ Negoiţă este patronul lui Dinamo din 2013.

Mai multe articole despre:
Ionuţ Negoiţă