MENIU

IOAN ȘI VICTOR BECALI. Lovitura care le frânge viitorul

Ioan Becali

Frații Becali au primit o nouă lovitură. Cei doi vor avea mari probleme după ce vor ieși din închisoare.

"Comisia pentru Agenți de Jucători a FRF ia act de condamnarea privativă de libertate a domnilor Victor Becali și Ioan Becali, hotărâre pronunțată de Curtea de Apel București la data de 4 martie 2014, în dosarul 3133/3/2009. Astfel, constatând că, în urma hotărârii anterior amintite, domnii Victor Becali și Ioan Becali nu mai îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 6, alin 1. din Regulamentul Agenților de Jucători, Comisia, în temeiul art. 14 și art. 15 din același Regulament, dispune retragerea licenței de agent de jucători pentru Victor Becali și Ioan Becali începând din 10 martie 2014. Se constată suspendarea de drept a licențelor din data de 4 martie 2014. Decizia Comisiei poate fi atacată cu recurs la Comisia de Recurs a FRF", se arată într-un comunicat de presă al FRF.