MENIU

Fenomen ciudat în fotbal: o echipă de tradiţie a promovat din liga a III-a direct în prima divizie

Echipa ŢSKA Sofia, retrogradată în urmă cu un an în liga a treia din cauza problemelor financiare, a fuzionat cu formaţia Litex Loveci şi va reveni în prima ligă din Bulgaria, a anunţat, miercuri, L'Equipe.

Patronul clubului Litex Loveci, Gricha Ganchev, a devenit acţionarul majoritar al grupării ŢSKA Sofia şi a decis fuziunea. Astfel, ŢSKA Sofia a preluat licenţa de primă ligă avută de Litex Loveci, formaţie care se va desfiinţa.

Federaţia Bulgară de Fotbal a menţionat că operaţiunea a fost conformă cu regulamentele interne ale forului, conform news.ro.

ŢSKA Sofia, club fondat în 1948, are 31 de titluri de campioană în palmares şi 20 de Cupe ale Bulgariei, ultima chiar în sezonul recent încheiat. Formaţia din capitala Bulgariei a terminat sezonul precedent pe primul loc în liga a treia.

Mai multe articole despre:
ŢSKA Sofia