MENIU

EURO 2016. Suporter francez condamnat la un an de închisoare cu executare pentru furturi şi violenţe

<p>Au furat 1 milioane de euro din buzunarelor germanilor. 7 membri ai grupării Scara Rulantă, arestaţi</p>

Un francez în vârstă de 29 de ani a fost condamnat, luni, la doi ani de închisoare, dintre care unul cu suspendare, pentru furturi şi violenţe comise săptămâna trecută, la Marsilia, informează L'Equipe.

David Palmeri a primit această pedeapsă în special pentru că a bătut, joi seară, în zona Portului Vechi din Marsilia, trei persoane care nu au fost identificate. Palmeri a lovit cele trei persoane cu pumnii, cu picioarele şi cu cureaua.

De asemenea, el a furat un steag şi i-a luat tricoul unui suporter englez.

Luni au mai fost condamnate două persoane, cetăţeni britanici, pentru implicarea în violenţele de la Marsilia. Alexander Booth, în vârstă de 20 de ani, bucătar de meserie, a fost condamnat de tribunalul corecţional din Marsilia la două luni de închisoare cu executare. Ian Hepworth, cadru medical în vârstă de 41 de ani, a fost condamnat la trei luni de închisoare cu executare.

În cazul celor doi s-a mai decis o interdicţie pe doi ani de acces pe teritoriul Franţei.Peste 30 de persoane au fost rănite în violenţele de săptămâna trecută de la Marsilia, conform news.ro.

Numeroşi suporteri englezi, ruşi şi francezi s-au bătut sâmbătă în zona Portului Vechi din Marsilia, cu câteva ore înainte de meciul dintre Rusia şi Anglia, scor 1-1. Poliţiştii au folosit gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe fani. Şase persoane au fost arestate.

Incidente au avut loc şi în afara stadionului Velodrome, unde forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene şi un tun de apă pentru a-i despărţi pe suporterii ruşi şi englezi care se băteau între ei.

Tensiunile au continuat în arenă, unde la început fanii ruşi au fluierat imnul Angliei, iar la final au sărit să îi atace pe suporterii englezi.

Mai multe articole despre:
EURO 2016