MENIU

Doliu în sport. O legendă a fotbalului a murit - a câştigat de trei ori CUPA CAMPIONILOR

Legenda fotbalului francez Raymond Kopa, de trei ori câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Real Madrid (1957, 1958, 1959) și recompensat cu trofeul "Balonul de Aur" în 1958, a încetat din viață astăzi (vineri), la vârsta de 85 de ani, în urma unei îndelungate suferințe, informează AFP, citând surse apropiate.

"El a decedat la ora 8,15 (la Angers), după o lungă suferință. Raymond a fost spitalizat duminică", s-a anunțat într-un comunicat dat publicității de familie.

Raymond Kopa, care a evoluat pe postul de mijlocaș, cu 45 de prezențe la echipa Franței (18 goluri), a fost inclus în 2004 de Pele pe lista FIFA 100 a celor mai buni jucători în viață.

Fiul unor imigranți polonezi, Kopa a jucat în cariera sa la Noeux-les-Mines (1944-49), Angers (1949-51), Reims (1951-56), Real Madrid (1956-59) și din nou la Reims (1959-67).

A fost desemnat cel mai bun jucător al Cupei Mondiale din 1958, ediție la care a condus echipa Franței la câștigarea medaliei de bronz.

Mai multe articole despre:
0 fotbal doliu Raymond Kopa