MENIU

DIGI SPORT. Veste EXCELENTĂ de la DIGI SPORT

DIGI SPORT. DIGI SPORT şi site-ul digisport.ro vor transmite în direct, din luna septembrie a acestui an, partidele din preliminariile Campionatului European de Fotbal din 2016 şi grupele europene de calificare la Cupa Mondială de Fotbal din 2018. DIGI SPORT va transmite inclusiv meciurile naţionalei României, decalat.

DIGI SPORT. Potrivit unui comunicat, DIGI SPORT a obţinut drepturile de televiziune pentru transmiterea meciurilor din preliminariile Campionatului European din 2016 şi Cupei Mondiale de Fotbal din 2018.

Pachetul DIGI SPORT include meciuri în direct şi înregistrate, rezumatele tuturor meciurilor şi emisiuni-magazin, precum şi drepturile de transmisie online a partidelor, pe digisport.ro, şi prin telefonia mobilă, vizionarea fiind disponibilă doar pentru abonaţii Digi Net şi Digi Net Mobil.

Începând cu acest an, modul de desfăşurare a preliminariilor se schimbă, iar, în noul format, partidele se vor desfăşura lunea, marţea, joia, vinerea, sâmbăta şi duminica. Partidele care au loc luni, marţi, joi şi vineri vor fi disputate de la ora 21.45, iar cele de sâmbăta şi duminica, de la orele 19.00 şi 21.45.

Astfel, pe canalele DIGI SPORT şi online, pe digisport.ro, vor putea fi urmărite, în fiecare fereastră competiţională rezervată preliminariilor europene, între 20 şi 24 de meciuri, inclusiv partidele echipei României, declat. Meciurile "tricolorilor" vor beneficia de analize amănunţite în emisiunile "Digi Sport Special" şi "Fotbal Club", iar celorlalte partide le vor fi dedicate studiourile "Euro Fotbal".