MENIU

Declarația anului vine de la Kremlin. Ce se întâmplă dacă faci sex înaite de testul anti-doping

Vitaly Mutko, vice-premierul Rusiei a oferit o serie de declaraţii referitoare la scandalul de dopaj în care este implicată Rusia. Acesta susţine că rezultatele testelor anti-doping ale femeilor pot fi alterate dacă atletele au intreţinut raporturi sexuale cu câteva zile înainte de recoltarea probelor. Mutko este fost ministru al sportului în Rusia şi este una dintre cele mai vehemente voci care susţin că atleţii ruşi nu au făcut parte dintr-un program de dopaj coordonat de guvern.

Declaraţiile sale se bazează pe faptul că probele recoltate de la două jucătoare de hochei pe gheaţă conţineau ADN masculin. În urma raportului McLaren, s-a descoperit că probele de urină ale celor două (care au participat la JO 2014) erau defapt ale unor bărbaţi: ”Dacă faci sex cu câteva zile înaite de testul anti-doping, pot apărea urme de ADN masculin când vor veni rezultatele. Dacă o atletă este supusă unui test la mai puţin de cinci zile de când a întreţinut relaţii sexuale, atunci testul îţi va arăta urme de hormoni masculini. Astfel, apar suspiciuni în ceea ce priveşte consumul de substanţe interzise.”

Mai multe articole despre:
null