MENIU

Decizii uluitoare luate de Gică Hagi. I-a bulversat pe toţi, nimeni nu mai înţelege nimic

Gică Hagi a decis să rezilieze contractele jucătorilor aduşi în această vară, chiar dacă i-a lăudat pe aceştia în cele 2 luni petrecute de ei la Viitorul.

Astfel, Ovidiu Herea, Andrei Dumitraș şi Marius Constantin au fost puşi pe liber de gruparea "Regelui", iar nimeni nu mai înţelege de ce Hagi i-a mai transferat, de la bun început. Se pare, totuşi, că decizia managerului de la Viitorul a venit după ce campioana a ratat calificarea în grupele unei competiţii europene.

"FC Viitorul și Marius Constantin au ajuns la un acord privind încetarea colaborării. Cele două părți au fost de acord cu întreruperea contractului, astfel că despărțirea s-a produs pe cale amiabilă.

Clubul constănțean îi mulțumește lui Marius Constantin pentru aportul adus până acum și îi urează mult succes în carieră!", anunță site-ul oficial al celor de la Viitorul.

Mai multe articole despre:
Hagi Viitorul