MENIU

Cristiano Ronaldo a anunţat când pleacă de la Real Madrid

Cristiano Ronaldo (31 de ani), starul lui Real Madrid, a anunţat că vrea să-şi termine contractul cu formaţia antrenată de Zinedine Zidane, conform Marca.

Contractul fostului jucător de la Manchester United cu Real Madrid expiră în iunie 2018, dar chiar şi aşa au apărut diferite variante pentru viitoarea destinaţie a portughezului. Ronaldo, care a împlinit 31 de ani pe 5 februarie, şi-a lămurit situaţia la gala decernării trofeului Pichichi, oferit de cotidianul spaniol Marca, potrivit Mediafax.

"Vreau să rămân la Madrid pentru încă doi ani, cât mai am contract. După aceea mă voi decide asupra viitoarei destinaţii. Acum trebuie să mă concentrez pe muncă şi să ajut echipa să câştige Liga Campionilor încă o dată. Am petrecut şapte ani în Spania, iar pentru mine acesta este cel mai bun campionat din lume. Sunt privilegiat că îmi pot pune amprenta asupra lui", a declarat atacantul de la Real Madrid pentru sursa citată.

Cristiano Ronaldo a câştigat trofeul Pichichi pentru al treilea an consecutiv. Distincţia se acordă pentru fotbalistul cu cele mai multe goluri înscrise într-un sezon. Portughezul a marcat 48 de goluri în sezonul trecut.

Mai multe articole despre:
Real Madrid Ronaldo