MENIU

Care este problema Simonei Halep? Wim Fissette împărtăşeşte opinia jurnaliştilor italieni

Întrebat ce părere are despre eliminarea surprinzătoare suferită de Simona Halep în turul doi, la Roland Garros, antrenorul belgian, Wim Fissette, a afirmat că jucătoarea noastră nu poate gestiona presiunea la cel mai înalt nivel.

Fostul antrenor al Simonei Halep, Wim Fissette, susţine că Mirjana Lucici-Baroni, jucătoarea care a învins-o şi anul trecut la US Open, nu este deloc pe placul Simonei.

"Românca are mari dificultăţi când dă de adversare precum croata, care lovesc mingea puternic. Trebuie să înveţe să joace şi împotriva unor astfel de jucătoare", a afirmat Wim Fissette.

Belgianul a adăugat că Simona se confruntă cu probleme şi din cauza faimei. "Halep trebuie să înveţe să gestioneze relaţia cu fanii", a subliniat actualul antrenor al Victoriei Azarenka.

Sportiva noastră riscă sa ajungă pe locul 5 în clasamentul WTA în urma înfrângerii de la Roland Garros.

Mai multe articole despre:
Tenis probleme Simona Halep Wim Fissette