Așa a început fenomenul pariurilor sportive în România

În anul 1946, ziarul „Sportul românesc” îi premia pe cititorii care pronosticau corect rezultatele meciurilor dintr-o listă publicată în ziar, după un model lansat în Italia de „Gazzetta dello Sport”. Din 1947 s-au organizat „concursuri de pronosticuri sportive” pentru primele două eșaloane fotbalistice ale țării. A fost mișcarea ce a prefațat apariția Pronosportului, o provocare pentru microbiști lansată de Loteria Română.

Se stătea la coadă pentru plasarea biletului

Pronosportul a fost singura formă de pariuri pe bani până după Revoluția din 1989. Apoi, după deschiderea granițelor, în București și în alte orașe mari au început să apară primele agenții de pariuri stradale. Operatorii puteau fi numărați pe degetele de la o singură mână.

Condițiile de atunci, din anii 90, sunt greu de imaginat acum. Pariorii mergeau în agenție, unde găseau la avizier oferta, fiecare meci având în dreptul lui un număr de ordine. Se putea miza doar partide de fotbal din campionatele puternice și, ocazional, din Scandinavia. Pe o bucată de hârtie, pariorul trecea numărul meciului și pronosticul: 1, X sau 2. Erau obligatorii minim trei selecții pe bilet. Apoi, microbiștii stăteau la coadă minute bune pentru a putea dicta biletul persoanei care era la ghișeu.

Surse de informare erau foarte puține. Se găseau doar clasamentele din Spania, Italia, Germania, Anglia sau Franța, în ziarele de sport. Nu mereu, aceste clasamente erau printate și lipite la avizierele agențiilor de pariuri.

Teletextul, singura sursă de informare în timp real

Treptat, casele de pariuri stradale au evoluat. Au fost închiriate spații mai generoase, amenajate cu mese și scaune. Pariorii nu mai erau nevoiți să stea în picioare ca să completeze biletele. O puteau face într-un cadru mai civilizat. În plus, agențiile mai importante lăsau pe mese foi cu oferta și cu clasamente din mai multe țări, iar pe pereți erau monitoare pe care se puteau urmări meciurile transmise la televizor și rezultatele de pe teletextul Antenei 1, primul post care a introdus astfel de informații. Până atunci, pariorii aflau dacă au câștigat doar mergând în agenție, în ziua următoare disputării meciului.

O dată cu trecerea anilor, pe piața românească intrau tot mai mulți operatori, printre care și branduri foarte cunoscute la nivel internațional. Bookmakerii de top aveau o agenție centrală în București, foarte întinsă ca suprafață, care rivaliza cu cele mai bune pub-uri sportive. Acolo microbiști mâncau, beau, puneau pariuri premeci și live (o noutate absolută), urmăreau meciuri din tot felul de sporturi și, în primul rând, socializau.

Opțiunile de pariere s-au diversificat. Pe lângă rezultat final, se mai putea miza pe șansă dublă și pe goluri. Apoi pe cornere și pe cartonașe galbene. Mecanismul era, însă, același: pariorul scria pe o hârtie de dorea să joace, apoi stătea la coadă ca să dicteze biletul. Dacă voiau să joace live, deseori avea surpriza ca evenimentul pe care intenționau să parieze se producă înainte să apuce să ajungă la ghișeu.

În 1994 s-a intrat într-o nouă eră

Cel mai important moment pentru industria de betting a reprezentat-o apariția primului site pe care se putea paria efectiv, în 1994. Marea masă a românilor a avut acces la pariuri online mult mai târziu, o dată cu răspândirea accesului la internet.

Cea dintâi agenție la care s-a putut paria pe Internet, având pagină web cu interfață în limba română, a fost Gamebookers. Pasionații de gambling din România își puteau alimenta contul cu moneda națională, prin card bancar sau prin portofel electronic. Ulterior, tot mai mulți români au avut acces la rețeaua globală și și-au putut deschide conturi la agenții din toată lumea. În primul deceniu al anului 2000, fenomenul pariurilor a căpătat o amploare deosebită. Tot atunci au apărut și multe site-uri cu ponturi la pariuri.

Domeniul jocurilor de noroc a fost reglementat în 2015, statul român punând ordine într-o piață pe care putea intra oricine, chiar și operatorii mai puțin serioși, care nu puneau mare preț pe drepturile clienților. De atunci jucătorii plătesc impozit pe veniturile realizate din pariuri online, iar agențiile sunt obligate să dețină licență emisă de Oficiul Național pentru Jocurile de Noroc.