MENIU

Anunţul pe care l-a făcut Simona Halep imediat după ce a fost eliminată de la Madrid

<p>Simona Halep</p>

Jucătoarea Simona Halep, locul 2 WTA, a fost eliminată din Turneul de la Madrid de Alize Cornet, locul 21 WTA, cu 7-6 (6), 6-3. Halep a fost sfătuită pentru prima dată în timpul unui meci de antrenorul australian Darren Cahill, duminică, în timpul partidei cu franţuzoiaca.

"Ea a jucat foarte bine. Am vrut sa schimb ceva in jocul meu, dar n-am putut. M-am blocat. E o infrangere din care am de invatat. Mă așteptam la un asemenea eșec oarecum, am jucat bine o perioadă destul de lungă, e inevitabil să mai ai și o cădere. De obicei, căderile te ajută să mergi și mai sus. Am încercat tot ce am putut azi, am luptat până la sfârșit, dar degeaba, nu am făcut ce trebuia să fac. Îmi pare rău că suporterii mei n-au avut şansa să mă vadă prea mult la Madrid, sper să fiu susţinută puternic la următoarea competiţie, la Roma", a spus Simona Halep la conferinta de presa.

Mai multe articole despre:
Simona Halep Halep WTA