MENIU

Andy Murray și Rafael Nadal vor participa la turneul demonstrativ de la Abu Dhabi

Liderul clasamentului ATP, Andy Murray și spaniolul Rafael Nadal sunt doi dintre tenismenii care vor lua parte la turneul demonstrativ de la Abu Dhabi, programat în perioada 29-31 decembrie.

Alături de cele două vedete ale tenisului mondial, la competiția din capitala Emiratelor Arabe Unite, "Mubadala World Tennis Championship", vor mai fi prezenți francezul Jo-Wilfried Tsonga, belgianul David Goffin, cehul Tomas Berdych și canadianul Milos Raonic, scrie Agepres.

Nadal este câștigătorul ediției de anul trecut a acestui turneu, care se dispută la centrul internațional de tenis Zayed Sports City din Abu Dhabi. Jucătorul iberic, care nu a mai disputat nicio partidă de două luni și jumătate din cauza unor probleme de sănătate, speră să-și treacă în palmares al patrulea său succes în turneu de la Abu Dhabi, ajuns la cea de-a opta sa ediție.

Joi, în prima zi a competiției, Rafael Nadal îl va avea ca adversar pe Tomas Berdych, în timp David Goffin va juca împotriva lui Jo-Wilfried Tsonga.

Andy Murray este calificat direct în semifinale, urmând să joace vineri cu învingătorul duelului dintre Goffin și Tsonga, în timp ce Milos Raonic va evolua la rândul său tot în penultimul act, împotriva câștigătorului partidei dintre Nadal și Berdych.

Sâmbătă, în ultima zi a turneului, sunt programate meciul pentru locul trei și finala.

Mai multe articole despre:
Tenis Rafael Nadal Andy Murray ATP Abu Dhabi