MENIU

Andone, despre varianta plecării de la Dinamo: M-aș bucura ca galeria să-mi strige demisia, dar...

Antrenorul echipei de fotbal Dinamo, Ioan Andone, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să evolueze mult mai bine decât în partida cu Pandurii Târgu Jiu, câștigată cu scorul de 4-0, pentru a se impune în meciul de sâmbătă cu deținătoarea titlului, Astra Giugiu.

"De când am jucat cu Astra în prima etapă au apărut mulți jucători noi și la noi, și la ei. Acum îi au pe Săpunaru, Alibec, Budescu și Kortzorg, dar le-au plecat De Amorim și Boldrin, așa că e altceva. Noi trebuie să începem returul în forță, să continuăm jocul bun din meciul cu Pandurii. Trebuie să jucăm mult mai bine decât cu Pandurii ca să câștigăm cu Astra. I-am văzut și sunt într-o formă bună. Va fi o partidă spectaculoasă pe care noi vom încerca să o câștigăm. Vom face tot ce depinde de noi. Caut să am o echipă agresivă, să facă presing... la fel ca la Giurgiu (n.r. — în prima etapă). Acolo am făcut unul dintre cele mai bune meciuri ale noastre din campionat. A fost bun de tot", a spus tehnicianul.

Ioan Andone a menționat că nu are nicio problemă cu antrenorul formației Astra Giurgiu, Marius Șumudică, deși în ultima perioadă au avut un schimb de replici prin intermediul mass-media. "O să dau mâna cu Șumudică, normal. A trecut perioada cu glumele, nu am nicio treabă cu el. Dacă a zis că îmi dă echipa pe care o va folosi, i-o dau și eu lui. Ne dăm fițuici. Nu, Șumudică e un antrenor bun, a câștigat un campionat în niște condiții foarte grele. Ce vorbește și ce face, e problema lui. Dar să câștigi un campionat în România cu o echipă din provincie când patronul e în pușcărie, asta spune multe", a menționat Andone.

Chiar dacă suporterii îi solicită constant demisia, Andone susține că nu a avut nicio discuție în acest sens cu conducerea clubului: "Nu am discutat, sincer nu am discutat. M-aș bucura ca galeria să îmi strige mie demisia, dar să încurajeze echipa. Iar echipa să câștige și să se bucure împreună. Nu e problemă pentru mine, sunt trecut prin multe. Nu m-am văzut cu domnul Negoiță, nu am avut nicio ședință".

Tehnicianul nu este mulțumit de parcursul echipei sale la finalul turului, dar afirmă că fără greșelile de arbitraj, Dinamo ar fi fost în prezent pe unul din primele două locuri ale clasamentului. "Nu sunt mulțumit de tur, cu locul 6 nu ai cum să fii mulțumit. Dacă eram în primele două în clasament eram în regulă... Dacă punem punctele pe care le-am pierdut nu din cauza noastră atunci eram în primele două echipe. Ca să nu mai comentăm arbitrajul. Numai alea care nu ni s-au dat, care ni s-au furat... acum eram pe locul doi și nu mai erau comentarii. Poate în retur vom beneficia noi de așa ceva și s—tăcem din gură. Mă aștept să vină reversul", a precizat Andone, preluat de agerpres.

În pauza competițională din iarnă, la Dinamo ar putea ajunge doi mijlocași străini, a anunțat Andone. "Am discutat cu Mutu (n.r. — managerul general), Ceccareli (n.r. — fotbalistul italian Luca Ceccarelli) vine, cred că săptămâna viitoare îl prezentăm. Mutu mi-a mai propus niște jucători, niște mijlocași străini, o să vedem. Vom vedea în iarnă, dacă aducem unul sau doi jucători", a adăugat Andone.

Echipa de fotbal Dinamo întâlnește sâmbătă, de la ora 20,30, pe teren propriu, formația Astra Giurgiu, într-o partidă contând pentru etapa a 14-a, prima a returului Ligii I. În tur, Dinamo s-a impus cu 4-1 la Giurgiu.

 

 

 

Mai multe articole despre:
Andone