Situație de criză la Filarmonica din Ploiești. Salariile scad cu 20%, angajații sunt disperați
Situație disperată pentru zeci de angajați ai Filarmonicii "Paul Constantinescu" din Ploiești, după ce lie s-a transmis că salariile vor fi reduse cu 20%. Salariații au avut o întâlnire cu city managerul, însă tot ce li s-a propus a fost ca ei să găsească o soluție.
Angajații Filarmonicii "Paul Constantinescu" din Ploiești au reclamat că nu există o bază legală pentru tăierea salariilor cu 20%, iar dacă această măsură va fi pusă în practică vor merge în instanță în bloc, potrivit Observatorul Prahovean.
Pe de altă parte, angajații au cerut explicații de ce o astfel de măsură nu se aplică și în rândul angajaților din Primăria Ploiești, inclusiv în cazul primarului și city managerului.
Ca soluție, propunerea oamenilor de cultură de la Filarmonică a fost inclusiv găsirea de către municipalitate a unui sprijin financiar în rândul marilor companii din jurul Ploieștiului, având în vedere că instituția de cultură este reprezentativă la nivelul județului.