De ce plătesc pensionarii cu handicap contribuția CASS? Casa Națională de Pensii oferă explicații
Casa Națională de Pensii a venit cu explicații legate de faptul că persoanelor care beneficiază de indemnizație de handicap li se reține, totuși, contribuția CASS din pensia de stat, în situația în care aceasta depășește suma de 3.000 de lei.
Având în vedere prevederile Legii nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, coroborate cu cele ale Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, persoanele cu handicap sunt exceptate de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate doar pentru veniturile obținute în baza Legii nr. 448/2006, respectiv indemnizația de handicap, a transmis Casa Națională de Pensii Publice.
În aceste condiții, dacă persoana beneficiază de indemnizație de handicap și de pensie, va plăti contribuții de asigurări sociale de sănătate de 10% din suma care depășește pragul de 3.000 de lei.
VETERANII DE RĂZBOI ȘI URMAȘII LOR, DAR ȘI ALTE CATEGORII DE BENEFICIARI DE INDEMNIZAȚII PLĂTESC 10% DIN SUMELE INTERGRALE
Mulți beneficiari ai unor drepturi acordate prin legi speciale, așa cum sunt veteranii de război sau urmașii lor, au fost surprinsi să constate că sumele primite în luna august sunt mai mici cu 10%.
Explicația a fost ofertă chiar de Casa Națională de Pensii, care a transmis că CASS de 10% se aplică integral asupra indemnizațiilor necontributive (precum cele acordate prin OG 105/1999 sau Legea 154/2021), indiferent de cuantum.
În aceste condiții, impactul financiar este semnificativ, mai ales pentru cei care primeau sume modeste (sub 1.000 lei), deoarece reținerea se aplică pe întreaga sumă.
EXEMPLU CONCRET PENTRU O PENSIE DE URMAȘ
Pentru o indemnizație în valoare de 450 de lei, acordată în baza OG nr. 105/1999, care reglementează acordarea unor drepturi persoanelor și urmașii persoanelor persecutate de regimurile instaurate în România între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, din motive etnicese va reține contribuția pentru asigurări sociale de sănătate (CASS) în cotă de 10%, adică 45 de lei, chiar dacă este sub pragul de 3.000 lei.
NICUȘOR DAN, ÎNCUIAT DE ÎNTREBAREA PRIVIND IMPOZITARE CU 10%
Întrebat despre această situație, președintele Nicușor Dan nu a reușit să ofere un răspuns clar. Deși persoana care l-a chestionat a folosit termenul generic de „pensie”, șeful statului a lăsat impresia că nu este familiarizat cu modificările legislative recente, altfel ar fi realizat că este vorba despre indemnizații în baza unor legi speciale.