MENIU

A dat lovitura la Loto 6/49! Inginer din Arad, câștigătorul celui de-al doilea mare premiu din istoria Loteriei Române: peste 49 milioane lei!

Câștigătorul la Loto 6/49 și-a ridicat astăzi premiul fabulos

Ziua de 11 noiembrie 2025 va rămâne una de neuitat pentru un tânăr inginer din Arad, care și-a ridicat astăzi premiul fabulos de categoria I la tragerea Loto 6/49 din 9 noiembrie. Vorbim despre un cec uriaș, în valoare de 49.149.676,24 lei, adică peste 9,66 milioane de euro – al doilea cel mai mare câștig din istoria Loteriei Române!

Norocosul este un jucător ocazional, pasionat de sistemul online al Loteriei, unde joacă constant de aproximativ un an. Mizează de obicei pe Loto 6/49 și Joker, iar ocazional pe Noroc și Noroc Plus. 

”Norocosul caștigător al celui de-al doilea mare câștig din istoria Loteriei Romane este din Arad, are în jur de 30 de ani, este de profesie inginer și se consideră o persoană pozitivă. Este jucător ocazional la loto de mai mulți ani, dar, de un an, joacă constant doar online, pe platforma Loteriei Române bilete.loto.ro la Loto 6/49 și Joker, inclusiv la Noroc și Noroc Plus, jocuri la care a obținut, până acum, doar câștiguri mici.

Ne-a declarat că numerele care i-au purtat noroc au fost alese la întâmplare și că va continua să joace la jocurile preferate.

Consideră că o gândire pozitivă și echilibrul sunt cheia succesului și își dorește ca banii câștigați să-i investească în mod responsabil.” a anunțat Loteria Română, într-un comunicat de presă. 

El a dorit să rămână anonim, însă a transmis un mesaj emoționant pentru toți cei care cred în noroc:

„Vreau ca toată lumea să învețe de la mine, că lucrurile, indiferent de natura lor, se pot întâmpla. Și ele nu se întâmplă decât atunci când ți le dorești. Loteria Română mi-a demonstrat că această teorie este corectă. Continuați să visați!”

Mai multe articole despre:
castigator loto 6/49 premiu loto