MENIU

Semnal de alarmă al specialiștilor. Cât de periculos este Lipovon, promovat intens pe TikTok drept "medicament minune" pentru slăbit. Ce spune un cunoscut nutriționist?

Specialiștii trag un semnal de alarmă în legătură cu utilizarea Lipovon, promovat intens pe TikTok drept noua "soluție-minune" în curele de slăbire. Aspectele riscante legate de utilizarea acestui tratament sunt legate, în special, de faptul că acesta conține o substanță interzisă în Uniunea Europeană, iar majoritatea celor care-l promovează sunt influenceri, nu specialiști.

Deși eticheta Lipovon menționează doar ingrediente naturale, analize de laborator efectuate de Ministerul Sănătății din Spania au detectat prezența sibutraminei, un medicament interzis în Uniunea Europeană din 2010 din cauza efectelor sale adverse grave, inclusiv riscul crescut de infarct miocardic și accident vascular cerebral. Această substanță acționează prin suprimarea apetitului, dar poate avea consecințe devastatoare asupra sănătății, scrie doctorulzilei.ro.

Cunoscutul medic diabetolog Adrian Copcea, specialist în nutriție și boli metabolice, a criticat dur campania legată de utilizarea Lipovan.

"Mi se pare absolut ruşinos ce se întâmplă. Iar ce se întâmplă e adeseori o consecinţă, aceşti influenceri (inclusiv cei ce se prezintă ca medici – pentru că au terminat medicina sau chiar au practicat câte ceva) profită de slaba educaţie a publicului pentru a câştiga bani. Pentru că ei nu fac caritate, fac bani de pe seama slabei educaţii a poporului. Strâng armate întregi de urmăritori pe care apoi le transformă în bani de la firme de publicitate, de la producători de ceaiuri şi de alte preparate. (...) . E o înşelătorie să te prezinţi drept medic şi să vinzi preparate care nu au efecte demonstrate, oricare ar fi ele şi orice efecte. Iar pentru contracararea ei ar trebui şi o poliţie digitală mult mai puternică, o justiţie care să ia ca atare faptul că digitalul e doar un mediu în care se fac înşelătorii.

Copcea a precizat că și campania de demonizarea a medicamentului i se pare oarecum exagerată, însă incomparabil mai puțin periculoasă decât aceea de a promova intens Lipovan, în condițiile în care oamenii sunt înșelați că nu ar putea avea efecte negative.

"Ideea de bază nu e că acest medicament este o otravă, aşa cum e el portretizat. Ci la anumite SUBGRUPE de pacienţi existau riscuri mai mari. Ceea ce e valabil, de fapt, la orice fel de medicament din orice domeniu al medicinei. 
 
Problema (...) nu e atât faptul că e un medicament retras, ci că persoanele în cauză luau un medicament neştiind asta. Aici e marea problemă pe care statul trebuie să o vadă, dincolo de toată povestea cu influenceri şi păcălelile online de zi cu zi care, din păcate, la o populaţie cu un nivel de educaţie atât de coborât cum e populaţia României, sunt un fenomen care nu se poate regla de pe o zi pe alta", a scris Copcea.
 

Lipovon este comercializat ca un supliment alimentar natural pentru slăbit, conținând extracte de Hoodia Gordonii și Garcinia Cambogia.

Aceste ingrediente sunt cunoscute pentru capacitatea lor de a reduce pofta de mâncare și de a stimula metabolismul. Produsul este disponibil pe diverse site-uri, inclusiv cele oficiale, și este promovat ca fiind lipsit de efecte secundare.

 
Mai multe articole despre:
lipovan tiktok slabire periculos substante adrian copcea