MENIU

Cazul Elena Udrea. DA pentru urmărirea penală, NU pentru reținerea și arestarea preventivă

Deputații din Comisia juridică au respins cererile DNA de încuviințare a reținerii și arestării preventive emise pe numele Elenei Udrea, însă au aprobat cererea de încuviințare a începerii urmăririi penale. Implicată în al treilea caz de corupţie, Udrea este acuzată de procurorii DNA că ar fi luat mită cinci milioane de dolari, de la băieţii deştepţi din energie, care ar fi primit în schimb contracte bănoase, în perioada în care ministru al Turismului.

UPDATE: Și cererea de arestare preventivă a picat la votul în comisie, întrucât a întrunit doar 11 voturi "pentru", 7 "împotrivă", două abțineri și un vot nul, potrivit HotNews.ro.

UPDATE: Cererea de reținere a fost respinsă de către comisie, întrucât a întrunit doar 11 voturi "pentru" din 22 de membri prezenți. Ar fi fost nevoie de 12. S-au înregistrat opt voturi "împotrivă" și două abțineri. Urmează votul pentru arestarea preventivă și apoi se va întocmi un raport, potrivit HotNews.ro. 

UPDATE: Comisia juridică a aprobat cererea DNA de începere a urmăririi penale a Elenei Udrea, potrivit Realitatea TV.

UPDATE: Elena Udrea a ieșit de la Comisia juridică, declarând că le-a spus colegilor săi "să facă ce cred dânșii că e bine pentru România, în momentul ăsta".

"Am multe de spus, dar procurorii nu mă ascultă", a afirmat Udrea. 

UPDATE: Elena Udrea a ajuns la Parlament, neînsoțită de avocat. Aceasta a declarat, pentru presă, că "este lipsit de sens ce se întâmplă" și că se așteaptă la foarte multe: 

"Există vreo țară normală la cap în care să arestezi un om, de atâtea ori, preventiv în atâtea luni? Dacă sunt în control judiciar, nu sunt un pericol social. Devin de săptămâna viitoare încolo pentru niște fapte presupuse a fi exercitate în 2009-2010? E lipsit de sens ce se întâmplă. Mă aștept la foarte multe".

UPDATE: "Sunt pregătită să mă duc să vorbesc cu colegii din Comisia juridică", a spus Elena Udrea, la ieșirea de la secția 2 de Poliție.

Ședința Comisiei juridice începe la 11:30. PSD și PNL au anunțat că vor vota pentru arestarea deputatului.

Elena Udrea şi-a studiat, la Parlament, joi, vreme de şapte ore, cel de-al treilea dosar întocmit de DNA. Deputatul a susținut în fața jurnaliștilor că tot ce ştie despre acuzaţii a aflat din presă și că acestea nu sunt reale.

Mai mult, Udrea a refuzat să explice acuzaţiile DNA privind scoaterea din patrimoniul public a unei vile din Eforie Sud şi vânzarea la preţ subevaluat.

Din fundaţia care a închiriat Vila Săbărel din Eforie Sud, a recunoscut că a făcut parte şi fratele fostului preşedinte Traian Băsescu, Mircea Băsescu. Elena Udrea susţine, însă, că nu a ştiut acest lucru.

În cel de-al treilea dosar, fostul ministru al Dezvoltării este acuzat de luare de mită, trafic de influenţă, spălare de bani, instigare la abuz în serviciu şi fals în declaraţii. Udrea ar fi primit 520 de mii de lei, care reprezintă contravaloarea renovării vilei Săbărel, ce ar fi fost subevaluată şi vândută apoi unei firme care îi aparţinea omului de afaceri Tudor Breazu, considerat omul de casă al fostului ministru.

În plus, Udrea ar mai fi primit de la unul dintre "băieţii deştepţi din energie" 3,5 milioane de dolari şi o creanţă de 900 de mii de euro, în schimbul intervenţiei fostului ministru pentru ca respectivul afacerist să obţină energie ieftină de la Hidrolectrica.

După ce deputaţii din Comisia juridică se vor pronunţa, astăzi, pe acest subiect, cererea DNA va fi supusă la vot în plen, cel târziu, miercurea viitoare.

În urmă cu două săptămâni, la câteva posturi de televiziune apăruse informația conform căreia Elena Udrea, Dorin Cocoș și Traian Băsescu s-ar fi întâlnt ”la ceas de seară” într-un restaurant pentru discuții aprinse timp de câteva ore. 

Jurnalistul Dan Andronic s-a grăbit să dezmintă această informație, susținând că, de fapt, nu Dorin Cocoș era cel care se afla alături de Udrea și de fostul președinte, ci chiar...el, și că întâlnirea dintre cei trei avusese loc cu mult timp înainte, nu acum două săptămâni, cum s-a spus la anumite posturi TV.