MENIU

Viorica Dăncilă preia președinția UE cu un anunț pesimist pentru Europa

Viorica Dancila, mesaj de ultima ora

Nici nu a preluat bine România președinția Consiliului Uniunii Europene că Viorica Dăncilă anunță prima nereușită. ”Un acord politic între statele membre ale Uniunii Europene în privința cadrului financiar multianual nu va fi finalizat în următoarele 6 luni", a spus premierul la postul public de radio. 

„Nu (nu vom obţine un acord politic-n.r), avem o abordare realistă. Am spus că sper să facem paşi importanţi, dar nu vom obţine un acord politic pentru că există o divizare a părerilor privind acest aspect între statele membre, iar Consiliulul UE din decembrie 2018 a reliefat acest lucru”, a declarat Viorica Dăncilă, la postul public de radio, întrebată dacă există posibilitatea obţinerii unui acord politic între statele membre UE în privinţa cadrului financiar multianual în timpul preşedinţiei române a Consiliului UE.

Întrebată care este cel mai dificil dosar din mandatul României la Preşedinţia Consiliului UE, premierul a răspuns: „Cu siguranţă cadrul financiar multianual, pentru că de modul în care vom gestiona acest dosar vor fi avute în vedere şi celelalte politici, fie cele tradiţionale sau migraţie, azil, politica externă, tot ceea ce vom hotărâ în următoarea perioadă. Avem şi alte provocări la care trebuie să dăm un răspuns, mă refer la Brexit, la UE post-brexit”.

România anunțase Cadrul financiar multi-anual post 2020 și Brexit-ul drept cele mai importante dosare din timpul președinției române a UE.

„Preşedinţia României la Consiliul UE se va derula într-un context european şi internaţional complex, mandatul acesteia urmând a fi calibrat în funcţie de evoluţia unor dosare cu miză majoră la nivelul Uniunii. În acest moment cele mai vizibile dintre acestea, dincolo de dosarele legislative ordinare, apar a fi, în principal, Brexit şi Cadrul financiar multi-anual post 2020.”, arată site-ul Ministerului Afacerilor Externe.

Mai multe articole despre:
UE Viorica Dăncilă