MENIU

USR și PLUS, mutare neașteptată după eșecul de la prezidențiale

USR și PLUS, față în față după eșecul de la prezidențiale. Conducerile celor două partide încep astăzi discuțiile despre viitorul alianței. Pe masă vor fi puse probleme importante.

Liderii de la USR și PLUS încep vineri discuțiile despre viitorul alianței. Pe masă vor fi puse probleme importante, conform Realitatea Plus.

Se va discuta despre fuziunea celor două partide, despre modul de selecție a candidatilor pentru locale, dar și despre comunicarea si colaborarea celor două formațiuni.

Peşedintele USR, Dan Barna, a declarat, miercuri, că, pe termen scurt, o fuziune a partidului cu PLUS este puţin probabilă, obiectivul fiind întărirea Alianţei USR PLUS în perspectiva alegerilor locale.

"Vom avea vineri o întâlnire a Birourilor reunite în care vom stabili paşii următori de continuare a alianţei şi perspectivele cele mai utile, pentru că miza sunt aceste alegeri al căror rezultat contează foarte mult", a afirmat Barna, întrebat la o conferinţă de presă în ce stadiu sunt discuţiile privind fuziunea USR cu PLUS.

El a menţionat că Alianţa USR PLUS s-a constituit pentru a da o perspectivă "credibilă" de guvernare în România pe termen lung.

"Am început ca alianţă electorală, suntem în logica unei alianţe politice acum şi vom face paşii următori pentru locale şi naţionale. Orizontul este firesc acela al unei fuziuni, pentru că e foarte greu să mergi cu două organizaţii pe termen lung. (...) Fuziunea pe termen scurt până la locale este puţin probabil să funcţioneze tocmai din considerente juridice şi de închegarea a două culturi organizaţionale. Mai încolo vom vedea ce calendar vom stabili. (...) Este o decizie pe care o să o luăm împreună la întâlnirile care vor urma, prima este vineri. Pe termen scurt, foarte puţin probabil", a susţinut Dan Barna, potrivit sursei citate.

În opinia sa, Alianţa USR PLUS este mai puternică după rezultatul alegerilor prezidenţiale şi după rezultatul votului intern de susţinere a sa în fruntea USR.

Mai multe articole despre:
usr plus