MENIU

USR susține că eliminarea pensiilor speciale se poate "împotmoli" la CCR

Parlamentarii USR vor să introducă pe ordinea de zi aborgarea eliminării pensiilor speciale ale parlamentarilor, deputatul Cristian Seidler susținând că, în forma votată azi, legea are probleme de neconstituționalitate.

Parlamentarii USR vor solicita, miercuri, introducerea pe ordinea de zi a plenului reunit al Parlamentului a proiectului din 2017 privind abrogarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, a anunţat deputatul Cristian Seidler.

"Vorbe goale şi fapte zero, cam acesta este rezumatul a ceea ce s-a întâmplat la Comisia de muncă şi mai apoi în plenul Camerei Deputaţilor astăzi, pentru că s-a vorbit foarte mult despre pensiile speciale. Mai era să verse câte unul dintre deputaţi o lacrimă în intenţia de a abroga pensiile speciale. Dar, atunci când le-am pus în vedere că proiectul este neconstituţional şi nu va intra în vigoare decât dacă votaţi acest amendament (al USR referitor la plafonare - n.r.), la capitolul "fapte" iarăşi s-a dovedit nimicul din Parlamentul României, pentru că nici măcar nu s-a spus la vot. Mâine, în Biroul permanent reunit vom insista să avem pe ordinea de zi a plenului reunit Proiectul de lege 282 din 2017, care prevede abrogarea pensiilor speciale ale parlamentarilor şi mai apoi vom depune alte proiecte de lege care, fiecare luat în parte, să poată fi adoptate şi să fie constituţionale, eliminând astfel şansa ca, legând diverse categorii de pensii speciale şi diverse decizii incidente ale CCR, unele sau altele să poată fi declarate neconstituţionale", a declarat Seidler la Parlament.

Preşedintele USR, deputatul Dan Barna, a calificat rezultatul votului ca fiind un "cocktail dulce amar", considerând că este totuşi un pas înainte pentru desfiinţarea pensiilor speciale.

"Am asistat astăzi în Parlamentul României la un cocktail dulce amar. Este un pas înainte în ceea ce înseamnă desfiinţarea pensiilor speciale în România, o miză pentru care USR luptă în Parlament încă din 2017. Modalitatea în care s-a întâmplat însă acest lucru lasă nişte semne de îndoială asupra eficienţei acestui demers. Ştie toată societatea din România că acest proiect în care PSD şi PNL s-au întrecut în a-şi aduce acuze - cine le-a creat, cine le-a susţinut - are probleme de constituţionalitate. Am încercat să prezentăm nişte amendamente care ar fi eliminat în foarte mare măsură aceste probleme. Nici măcar nu mi s-a permis prezentarea acestor amendamente sub un artificiu de procedură. (....), încă abuz clasic pentru modalitatea în care înţelege PSD să conducă şedinţele Parlamentului. Am votat acest proiect de lege, va ajunge fără îndoială la CCR. În situaţia în care aceasta va respinge proiectul de lege- există acest risc -, avem pregătit un pachet prin care să venim cu iniţiative foarte clare, prin care aceste pensii speciale să poată fi şi în mod real şi efectiv eliminate din ceea ce înseamnă sistemul de pensii din România", a spus Dan Barna.