MENIU

USR cere demisia ministrului de Interne, Carmen Dan, după violențele de la protestul Diasporei

USR cere demisia ministrului de Interne, Carmen Dan, şi a şefului Jandarmeriei Române, Sebastian Cucoş, ”pentru spectacolul de brutalitate de la mitingul Diasporei din Piaţa Victoriei”. 

”Cerem demisia de urgență a șefului Jandarmeriei și a ministrului de Interne pentru spectacolul de brutalitate de la mitingul diasporei din Piața Victoriei! Românii care au trimis anul trecut în țară 4,6 miliarde de dolari, o sumă egală cu investițiile străine directe, au fost întâmpinați cu gaze lacrimogene, petarde și tunuri cu apă. Jandarmeria a devenit, vineri seara, garda lui Liviu Dragnea și a PSD, în loc să își îndeplinească misiunea de a asigura siguranța cetățenilor. Demisia!”, scrie USR, pe pagina de Facebook.

Mitingul Diasporei, anti-PSD, a debutat cu incidente, după ce câțiva manifestanţii au încercat să forţeze intrarea în Guvern. Jandarmii au intervenit în forţă, folosind şi gaze lacrimogene, în repetate rânduri. De altfel, aceştia au apelat şi la un tun cu apă pentru a împrăştia manifestanţii. Conflictele au continuat în repetate rânduri, forţele de ordine fiind suplimentate. Cel puţin 170 de persoane au fost rănite, atât protestatari, cât şi jandarmi.

În jurul orei 23:00, jandarmii au aruncat din nou petarde, gaze lacrimogene și apă pe manifestanți și i-au alungat din Piața Victoriei, evacuând în forță zona.

BĂTAIE între jandarmi și protestatari, la Mitingul Diasporei. Piața Victoriei, evacuată cu forța

Mai multe articole despre:
protest miting diaspora