MENIU

UNPR: Suntem alături atât de românii din diaspora cât și de românii din țară

<p>Proteste &icirc;n Piața Victoriei / 20 iunie 2018</p>

UNPR ia apărarea românilor din diaspora care  au venit la mitingul din Piața Victoriei. Într-un comunicat difuzat presei, UNPR își exprimă indignarea pentru modul în care sunt tratați acești oameni.

"Românii din diaspora, pe care unii, cărora nu merită să le pomenim numele, i-au denumit “lumpenii”, sunt la fel de români ca și cei din țară, au exact aceleași drepturi ca toți românii. Este trist și revoltător ca acești oameni să fie tratați cu atâta dispreț de către semeni ai lor, mai ales în condițiile în care știm bine că românii din diaspora nu au ales acest drum pentru că le-a fost prea bine în țară; toți au renunțat la ceva, toți trăiesc printre străini, le-au rămas acasă familiile, copiii, părinții, bunicii.

Astăzi putem spune că se simt de două ori străini, prin modul în care sunt tratați de către unii din țară, care-și zic formatori de opinie. Ei sunt străini în țările în care trăiesc și sunt tratați ca niște străini în țara lor. Asta, in ciuda faptului că, pentru modul în care contribuie de atâția ani la bugetul țării, ar trebui să aibă parte de mult mai mult RESPECT!

Este dreptul lor să protesteze și să-și facă auzite vocile în cazul în care sunt nemulțumiți, la fel cum este obligația noastră să-i susținem și să le oferim respectul și omenia pe care le merită. Sau poate mitingul este unul de mulțumire, cine știe...

Atâta timp cât mitingul va fi unul pașnic, cu respectarea cadrului legal și nu vor exista provocări, considerăm că acțiunea este una binevenită, este dreptul oricărui român de a manifesta!

Noi suntem alături atât de românii din diaspora cât și de românii din țară. Ar fi bine ca măcar în anul Centenarului să nu mai punem etichete pe românii din diaspora. Cu toții suntem români și trebuie să rămânem uniți, să ne aparăm unii pe alții, să ne susținem, indiferent în ce țară sau pe ce continent trăim", se arată în comunicatul UNPR.

Mai multe articole despre:
miting diaspora UNPR