Un român din Germania și-a ucis logodnica, apoi bebelușul, într-un accident sinucigaș. Doar fiica sa de doi ani a supraviețuit
Un caz tulburător a șocat opinia publică din Germania. Un român de 37 de ani și-a ucis logodnica, apoi a intrat intenționat cu mașina pe contrasens, provocând un accident tragic în care și-a pierdut viața alături de bebelușul său de doar trei luni. Singura supraviețuitoare este fiica lor, în vârstă de aproape doi ani. Atenție, descrieri cu un puternic impact emoțioanl, în special pentru minori.
Drama s-a petrecut în localitatea Waldachtal-Salzstetten. Potrivit Bild.de, după ce și-a înjunghiat mortal logodnica crimă, bărbatul și-a urcat în mașină cei doi copii – un băiețel de trei luni și o fetiță de aproape doi ani și a provocat intenționat un accident rutier, scrie Bihoreanul.
În urma impactului, el și bebelușul au murit pe loc. Fetița a supraviețuit, dar a fost rănită grav.
Pentru că autorul crimelor a murit, ancheta penală a fost închisă. Polițiștii consideră însă că românul ar fi avut probleme psihice.
În paralel, comunitatea s-a mobilizat pentru a sprijini familia greu încercată, iar o campanie de strângere de fonduri a adunat deja peste 16.000 de euro, bani care vor merge către rudele îndoliate.