MENIU

ULTIMATUMUL PNL: PSD să spună clar ce alege, ori VOICULESCU, ori NOI!

ULTIMATUMUL PNL: PSD să spună clar ce alege, PNL sau PC / Foto: MEDIAFAX

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, susţine că reprezentanţii PSD ar trebui să afirme "clar şi deschis" dacă nu mai doresc existenţa USL şi dacă sunt mai importante pretenţiile PC în actul de guvernare, precizând că nu trebuie lăsate calculele aritmetice sau orgoliile să distrugă Guvernul.

"Dacă cei din PSD nu mai vor USL și dacă sunt de părere că USL și-a îndeplinit menirea, programul de guvernare și că rolul acesteia s-a încheiat, atunci ar trebui să spună clar și deschis acest lucru în fața cetățenilor care au votat USL, dar și a opiniei publice. Totodată, dacă din punctul de vedere al PSD, pretențiile Partidului Conservator, ale lui Daniel Constantin și Dan Voiculescu sunt mai importante decât actul guvernării și proiectul USL, să o recunoască deschis prin vocile sale autorizate", susţine Pocora, într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al PNL precizează că, în ultimele zile, tot mai multe voci din PSD au atras atenţia liberalilor că dețin controlul total al Senatului și că alianța electorală de stânga, pe care au creat-o pentru europarlamentare, ar putea asigura guvernarea fără PNL.

"Toate aceste declarații făcute de membri importanți ai partenerilor de Uniune nu fac niciun fel de raportare la proiectul USL, la obiectivele pe care, împreună, ni le-am asumat în fața românilor prin programul de guvernare. Aceste afirmații îndreptate împotriva PNL nu sunt fundamentate, deoarece PNL a respectat programul de guvernare care stă la baza activității actualului Executiv. Liberalii nu au avut cerințe noi în USL sau în Guvern. De fiecare dată când s-au constatat derapaje de la programul de guvernare și de la protocolul USL, PNL a atras atenția, deoarece respectarea angajamentelor asumate nu sunt solicitări suplimentare, sunt doar lucruri ce țin de buna guvernare", mai precizează Pocora.

Ea afirmă că reprezentanții PNL și-au respectat întotdeauna partenerii din USL şi că "este normal" ca același lucru să îl ceară în schimb.

"Orgoliile personale și de partid ale unor parteneri de uniune nu ar trebui să primeze în fața lucrurilor la care ne-am angajat în fața cetățenilor. Trebuie să fim lucizi și raționali în luarea unor decizii care țin de guvernarea țării și de îndeplinirea obiectivelor asumate. Orgoliul personal și calculele aritmetice nu trebuie să ia locul angajamentelor pe care ni le-am luat. Nu trebuie să lăsăm asemenea orgolii să distrugă un guvern care, prin nominalizările pe care PNL le-a făcut, ar fi căpătat și mai multă forță în susținerea programului de guvernare", a mai declarat purtătorul de cuvânt al PNL.