MENIU

Ultima aroganță a parlamentarilor. Vor să devină funcționari publici, fără concurs

O propunere legislativă semnată de 37 de senatori de la PSD, UNPR, PNL şi independenţi, înregistrată la Senat, propune modificarea legii privind statutul funcţionarului public, astfel încât parlamentarii cu un mandat întreg şi cu studii superioare să devină automat funcţionari publici, fără a trece printr-un concurs, aşa cum prevede, în prezent, legislaţia.

O inițiativă similară a  avut și deputatul PDL Ioan Oltean. În urmă cu doi ani, acesta  a depus la Parlament un proiect de lege prin care parlamentarii, preşedinţii CJ, primarii oraşelor cu peste 50.000 locuitori, cu cel puţin două mandate consecutiv, vor putea accede fără concurs în categoria înalţilor funcţionari publici în şase luni de la încheierea mandatului.

Conform legii Statului funcţionarilor publici, înalţi funcţionari publici sunt: prefecţii, subprefecţii, secretarii generali şi secretari generali adjuncţi din cadrul ministerelor şi al altor organe de specialitate ale administraţiei centrale şi locale, inspectorii guvernamentali.

Mai multe articole despre:
null