MENIU

Udrea lovește direct la țintă, după interviul cu Ghiță: Dacă sunt jocuri ca să fie închise dosare...

Elena Udrea

Fostul ministru al Turismului Elena Udrea afirmă, într-o postare pe Facebook, referindu-se la interviul cu Sebastian Ghiţă, difuzat miercuri seară, că e de toată jena ca pozele lui Ghiţă cu pefa DNA Laura Codruţa Kovesi să fie arătate "între patru ochi" jurnalistului Ion Cristoiu în faţa camerei fără însă a fi făcute publice. 

"Deci, dacă pozele nu sunt date “din onoare”, aşa cum zicea deunăzi Ponta, atunci i-aş întreba, de ce(...)le-aţi mai făcut? De ce vorbiţi despre ele şi despre contextul în care le-aţi realizat? E de toată jena să le arătaţi “intre patru ochi” domnului Cristoiu, în faţa camerei de filmat, ca să gireze cu credibilitatea domniei sale că există. Dacă vreţi să faceţi jocuri în continuare, gen “am poze dar nu le arăt dacă îmi închideţi toate dosarele pe care mi le-aţi inventat”, e de toată sila", scrie Udrea.

"Recunosc, acum în Postul Paştelui, că am păcătuit odată invidiindu-l pe Ghiţă că a fost aşa prevăzător şi a strâns dovezi ale imoralităţii şi chiar corupţiei lui Coldea, Kovesi şi alţii care acum pozează în fete mari. Apoi mi-am dat seama că nici acum, după toată experienţă trăită cu mincinoşi, laşi şi trădători, eu nu aş face aşa ceva: nu aş înregistra, nu aş face poze cu scopul de a le folosi cândva, nu aş strânge probe pe ascuns împotriva cuiva cu care am o relaţie, fie şi doar de amiciţie. Pentru că eu cred cu adevărat în onoare şi în cuvântul dat . Şi pentru mine contează ce ştiu eu despre mine, nu ce îşi închipuie alţii", ţine să precizeze fostul ministru.

Ea consideră că prin acest "joc", pozele devin esenţiale pentru dovedirea "imoralităţii" lui Kovesi.

Mai multe articole despre:
Kovesi dosare Jocuri TV închidere Ghiţă