MENIU

Timișorenii, revoltați de primarul care și-a renovat strada. Fritz și-a restaurat strada ca în Țările Nordice

Locuitorii de pe o stradă din Timișoara se plâng că nu au trotuare, însă strada pe care se află vila în valoare de 300.000 de euro a primarului are asfalt nou și pistă de biciclete! Oamenii care locuiesc pe un drum paralel cu cel unde locuiește Dominic Fritz au trimis deja o petiție prefectului și subprefecților din județ. 

Fritz și-a renovat strada ca în țările nordice. Revolta oamenilor

Strada pe care locuiește primarul municipiului arată ca în Germania: asfalt impecabil, pistă de biciclete, trotuare noi, spații verzi îngrijite, dar și o parcare.

 În schimb, pe strada paralelă, nu s-a mai intervenit de ani de zile. Acolo lipsesc trotuarele, drumul e plin de gropi și noroi, iar vegetația, crescută până la un metru nu este tăiată de firmele plătite de primărie. 

Anul trecut în iunie, mai mulți localnici au cerut primăriei un răspuns cu privire la stadiul lucrărilor de pe stradă, în condițiile în care acestea au început tot după un val de sesizări.