MENIU

Tăriceanu: ”Doamna Dăncilă să vină în Parlament cu Pactul pentru români”

Călin Popescu Tăriceanu lansează un atac la adresa premierului Viorica Dăncilă, după ce aceasta i-a criticat pe toți cei care nu vor să semneze pactul pentru bunăstarea românilor.

”Dacă nu ar fi doar o propunere electorală, un pact pentru bunăstarea românilor ar fi ceva foarte util. Cum la fel de util ar fi unul în domeniul construcţiilor de autostrăzi sau spitale. Sau pentru un învăţământ modern. Dar nici autostrăzile şi nici bunăstarea nu vin doar din semnarea unor pacte, ci vin din decizii politice asumate de întreaga clasă politică, decizii care să treacă dincolo de interesul de moment al unui an electoral.

Dacă vrea să ne dovedească faptul că este mai mult decât o lovitură electorală prin care să mai smulgă niște voturi de la pensionarii pe care îi sperie cu tot felul de zvonuri, dna Dăncilă trebuie să vină în Parlament cu acest Pact.

Este un subiect mult prea serios să-l tratăm doar electoral. Iar la această dezbatere vom invita BNR, Consiliul Fiscal, Consiliul Economic şi Social şi alte organizații care, alături de partidele politice, pot să garanteze un asemenea pact.

Împreună vom vedea cât de serios este acest pact și mai ales cât de realist și sustenabil este. Pentru a vedea aceste lucruri dna Dăncilă trebuie să ne prezinte proiecțiile de buget pentru anii care urmează, estimări ale veniturilor și alți indicatori care să ne asigure că nu fluturăm pe la nasul românilor promisiuni fără acoperire”, a scris Tăriceanu, pe pagina sa de Facebook.

Dăncilă, un nou atac la adresa lui Iohannis: ”El trece mai departe cand are șansa să facă bine”