MENIU

SURSE: Ședința cu "execuția" lui Lasconi, convocată de Clotilde Armand! Lidera reziștilor, somată să renunțe și la șefia partidului

Elena Lasconi / Foto: Inquam Photos

Elena Lasconi atacă furibund după decizia reziștilor de a-l susține pe Nicușor Dan. Ședința în care Lasconi a fost executată a fost convocată de primărița penală Clotilde Armand, transmite șefa USR. Mai mult, Lasconi îi acuză pe colegii săi că au fost manipulați. "Cât e darul și cine vi l-a dat", i-a întrebat Lasconi pe usr-iști în ședință. Totodată, banii de campanie i-ar putea fi retrași, acuză lidera formațiunii. Totul se întâmplă după ce ultimul sondaj intern arată că șefa partidului are doar 4% din preferințele românilor. Mai mult, reziștii fac apel la PNL pentru susținerea edilului Capitalei și îi acuză pe cei din PSD că fac un joc dublu și că, de fapt, candidatul lor ar fi Victor Ponta. 

"Sondajele noastre la fel ca și toate sondajele reale arată clar - dacă astăzi ar fi aleegrile, în turul 2 ar fi Victor Ponta și george Simion. Nicușor Dan s-ar clasa pe locul 3, la o mică distanță după Victor Ponta, iar - și o spun cu durere - candidata USR Elena Lasconi ar avea un scor de 4-5%. 

Pentru noi este foarte clar că nu mai există o cale pentru Elena Lasconi să ajungă în turul 2. 

Am decis să convocăm un Comitet Politic, luând în considerare pericolul real în care este România, și să punem pe  primul loc responsabilitatea față de această țară, să votăm susținerea unui independent pentru funcția de președinte al României. 

Fac un apel la PNL și la UDMR: nu picați din nou în capcana PSD care are un candidat și de care știm astăzi că majoritatea votanților PSD o sa îl și voteze", a declarat Dominic Fritz, vicepre;edinte al USR. 

"Am discutat cu ea (Lasconi - n.r.), a și fost prezentă în ședință. Din păcate, ea se pare că vrea să continue pe acest drum și noi, din păcate, nu o mai putem susține în acest drum și apelul nostru va fi susținerea lui Nicușor Dan. Dacă mâine Comitetul Politic - chiar dacă e informal - va confirma majoritatea de astăzi, din Biroul Național, cred că gestul normal ar fi să se retragă și din funcția de președinte", a mai spus Fritz.