MENIU

Stenograme din şedinţa deputaţilor. "Dacă nu votezi cum dictează strada, să fii spânzurat!"

Deputatul UDMR Máté András-Levente a fost cel mai vehement opozant al proiectului PNL privind votul deschis asupra solicitărilor justiţiei, acuzând demagogia şi propunând ca "dacă nu votezi cum dictează strada, să fii spânzurat", în timp ce PSD a argumentat că proiectul nu e o prioritate.

Potrivit stenogramei Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor din 27 septembrie, publicată pe site-ul instituţiei, în cadrul dezbaterilor privind proiectul de Hotărâre de modificare a Regulamentului, liberalii au cerut procedură de urgenţă maximă, invocând aşteptările populaţiei şi nevoia de a recredibiliza Parlamentul, scrie Mediafax.

"Am văzut cu toţii că există foarte multă sensibilitate din partea opiniei publice - şi cred că pe bună dreptate - în ceea ce priveşte modul în care se comportă Parlamentul în relaţia cu cealaltă putere în stat, cu Justiţia. Am constatat că sunt de multe ori atitudini controversate şi eu cred că noi trebuie să ne aşezăm în rândul aşteptărilor populaţiei. (...) Drept pentru care, vă propunem o modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor prin care să se realizeze două schimbări.

Una: reducerea termenelor de sesizare a Comisiei juridice şi întocmirea raportului la 24 de ore şi, de asemenea, prezentarea raportului în plen tot în 24 de ore.

A doua propunere de modificare este ca votul pe care îl dau parlamentarii să fie vot deschis, astfel încât să nu mai existe controverse că unii au votat într-un fel, alţii în alt fel şi parlamentarii să-şi asume public votul pe care îl dau pe asemenea situaţii care până la urmă au avut un efect negativ asupra credibilităţii Parlamentului", a susţinut deputatul PNL Eugen Nicolăescu.

Nicolăescu a cerut ca proiectul să fie discutat cu celeritate în comisie şi apoi introdus la votul în plen, în termen de o săptămână, intervenţia sa atrăgând acuzaţiile de "populism" din partea reprezentantului UDMR, Máté András-Levente, care a spus ironic că el propune ca membrii comisiei de regulament să facă raportul în cinci minute şi a adăugat că îi este "silă".