MENIU

Soarta candidaturii lui Iohannis, discutată la Ediţie Specială, cu Lavinia Şandru - ora 21.00

Klaus Iohannis

Candidatura lui Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale este în pericol, dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va da un termen după 26 septembrie în dosarul de conflict de interese în care preşedintele PNL se judecă cu inspectorii Agenţiei Naţionale de integritate. Situaţia va fi discutată la Ediţia Specială, în aceasă seară, de la ora 21.00, de Lavinia Şandru şi invitaţii săi. 

Alianţa PNL-PDL ar putea rămâne fără concurent în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va da un termen după 26 septembrie în dosarul de conflict de interese în care preşedintele PNL se judecă cu inspectorii Agenţiei Naţionale de integritate. Aceasta este data limită pentru depunerea candidaturilor, iar un eventual verdict negativ i-ar putea interzice lui Iohannis să ocupe orice funcţie publică pe o perioadă de 3 ani. Ipoteza a fost lansată astăzi de jurnalistul Rareş Bogdan.

Lavinia Şandru va discuta pe această temă cu Eduard Hellvig, vicepreşedinte al PNL, la Ediţie Specială, de la ora 21.00, la Realitatea TV.