MENIU

Parlamentul se va reuni miercuri pentru a cere demisia preşedintelui Băsescu

<p>Parlamentul a votat o declaraţie politică prin care a cerut demisia preşedintelui Traian Băsescu</p>

Parlamentul se va reuni, miercuri, pentru a vota o declaraţie politică prin care se va cere demisia de onoare a preşedintelui Traian Băsescu. Victor Ponta a anunţat că parlamentarii PSD-UNPR vor vota pentru adoptarea declaraţiei, în vreme ce UDMR mai analizează încă decizia. Din Opoziţie, PDL a anunţat că se opune unei astfel de declaraţii, în vreme ce PNL s-a pronunţat pentru. 

Premierul Victor Ponta a declarat luni, după ședința coaliției de guvernare, că parlamentarii PSD-UNPR vor vota, miercuri, în cadrul ședinței comune a plenului Parlamentului, în favoarea declarației politice prin care președinții celor două camere ale Parlamentului îi vor solicita președintelui Traian Băsescu demisia de onoare, notează Agerpres.

"Am luat act de propunerea domnului Tăriceanu, inițiativă căreia i s-a alăturat și președintele Camerei Deputaților, privind convocarea unei ședințe comune a Parlamentului, miercuri, și adoptarea unei declarații politice. Nu am văzut decât proiectul propus de domnul Tăriceanu. Dacă va exista această ședință, și va exista, și dacă vom ajunge la un acord, ceea ce cu siguranță se va întâmpla, parlamentarii PSD-UNPR ai celor două grupuri de la Cameră și de la Senat vor vota în favoarea declarației politice care să ceară președintelui României asumarea politică a răspunderii pentru buna funcționare a Justiției și pentru imaginea internațională a României", a spus Ponta, la Parlament.

Premierul a adăugat că, în opinia sa, textul declarației comune pe care Parlamentul urmează să o asume, la propunerea președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, și a președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, ar putea fi îmbunătățit.

"Domnul Tăriceanu ne-a prezentat acel text. Noi am fost de acord cu ideea adoptării unei declarații politice a Parlamentului, dar forma trebuie îmbunătățită", a mai spus Ponta, adăugând că reprezentanții UDMR vor lua o decizie cu privire la votul pe care îl vor exprima în plenul reunit după ce vor intra în posesia formei finale a declarației comune.

"Miercuri sau marți, când văd (cei de la UDMR—n.r.) textul declarației, se vor decide. Asta au spus în interior (în timpul ședinței coaliției de guvernare — nr.). Sunt convins că asta vor face", a conchis Ponta.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că a propus în şedinţa coaliţiei ca declaraţia privind demisia preşedintelui Traian Băsescu să fie adoptată de ambele Camere ale Parlamentului, miercuri, într-o şedinţă de plen reunit.

El a anunţat că propunerea pe care a discutat-o în şedinţa coaliţiei a fost ca luni, începând cu ora 18.00, să se convoace Birourile permanente reunite, pentru a stabli o şedinţă a plenului reunit, miercuri.

Tăriceanu anunţase anterior că a propus adoptarea unei declarații politice privind necesitatea demisiei de onoare a președintelui Traian Băsescu, ca urmare a scandalului de corupție în care este implicat fratele acestuia.

”De săptămâna trecută eu am subliniat faptul că președintele Traian Băsescu ar trebui să-și dea demisia de onoare și mi-am exprimat și părerea că, așa cum îl știu, nu o va face. De aceea am făcut demersul de a reuni Comisia de apărare, ordine publică și siguranță națională a Senatului și comisia comună pentru activitățile SRI, în așa fel încât să vedem mai multe lucruri în legătură cu acest subiect. (...) Cred că SRI ar trebui să ne dea date cu privire la faptul dacă a știut de situația fratelui președintelui Băsescu, de când a știut și cât a știut și, în același timp, dacă l-a informat pe președinte sau nu l-a informat”, a afirmat Tăriceanu.

În opinia sa, Parlamentul, ”ca for de dezbatere politică”, ar fi cel mai potrivit loc pentru a discuta despre cazul fratelui șefului statului.

Președintele Senatului a menționat că a făcut o propunere de declarație politică din partea Senatului ”care să ceară în plenul lui demisia de onoare a președintelui”. Tăriceanu a precizat că va discuta și cu președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, pentru un demers similar.

”Cred că putem să spunem, cu părere de rău, că filmele făcute de interlopi contribuie mai mult la independența justiției decât a contribuit președintele, și acest lucru este bineînțeles regretabil”, a mai afirmat președintele Senatului.

El a menționat că declarația propusă are o valoare de principiu, politică, și nu una juridică.

Pe site-ul Senatului a fost postat un proiect de declarație care să fie supus votului în plenul acestei camere.
”Pe data de 6 iunie 2012, în temeiul Art. 95. Al. 1 din Constituție, Parlamentul l-a suspendat din funcție pe Președintele României. La Referendumul organizat pe 29 iulie 2012, conform Art. 95, Al. 3 din Constituție, o majoritate de 87% din cei care s-au prezentat la urne a votat pentru demiterea Președintelui României. Voința majorității covârșitoare a votanților a fost înfrântă atunci în condițiile cunoscute. În ciuda acestui vot de blam, atitudinea Președintelui României nu s-a ameliorat în ultimii doi ani, din contră, au apărut noi manifestări contrare constituţiei sau la limita constituționalității, cu precădere în preajma alegerilor, dar nu numai.

Scandalul intern fără precedent și cu largi ecouri internaționale negative generat de arestarea fratelui Președintelui României, de legăturile acestuia cu indivizi care au acționat în afara legii, dar și de împrejurarea că Președintele României avea cunoștință de mai bine de un an de potențialul penal al acestor relații și activități, dar nu a intervenit pentru curmarea acestei stări de fapt, au creat o situație și o imagine incompatibile cu statutul funcției de Președinte al României și cu mult sub demnitatea impusă acestei poziții în stat.

Având în vedere cele menționate, Senatul României întrunit în plenul său, solicită președintelui României, Traian Băsescu, să-și prezinte demisia de onoare”, se arată în proiectul de declarație inițiat de Tăriceanu.

Membrii coaliţiei de guvernare vor discuta, luni, despre posibilitatea iniţierii unei acţiuni parlamentare, precum adoptarea unei Declaraţii a Parlamentului, pentru demisia preşedintelui Traian Băsescu, ca urmare a cazului în care este implicat fratele său, potrivit liderului PSD, premierul Ponta.

Vicepreședintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, consideră că o eventuală demisie a preşedintelui Traian Băsescu nu ar fi nici oportună şi nici benefică, pentru că ar crea instabilitate.

"Eu cred că, în acest moment, în care e vorba în primul rând de fratele preşedintelui, nu de el, chiar dacă evident face parte din familie şi chiar dacă sunt unele suspiciuni, eventual, că ar fi ştiut o parte din acele acţiuni, nu s-a confirmat nimic, eu cred că aici vorbim politic, în acest moment, nu cred că ar fi benefică o demisie, ar crea o instabilitate sau chiar în momentul de faţă, ar trebui fiecare să se concentreze pe ceea ce urmează, alegeri prezidenţiale. Cu trei-patru luni înainte de aceste alegeri, nu cred că este oportună o asemenea cerere. Evident, dacă colegii noştri vor cere acest lucru, încă n-am primit nicio solicitare, vom discuta în cadrul coaliţiei, dar părerea mea personală e că prin asta nu rezolvăm nimic şi nu cred că în momentul de faţă trebuie o asemenea declaraţie", a declarat Laszlo Borbely la RFI.