MENIU

Senatorul AUR Petrișor Peiu demască ineficiență guvernul Bolojan: S-au pierdut sume masive din PNRR. Suntem abia la 30% și termenul limită este 1 august anul viitor

Petrișor Peiu (liderul senatorilor AUR)

România riscă să piardă fonduri importante din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), dacă nu finalizează toate proiectele asumate până la 1 august anul viitor, avertizează senatorul AUR Petrișor Peiu. Potrivit acestuia, gradul de realizare a investițiilor este de doar 30%, în timp ce termenul limită impus de Comisia Europeană se apropie rapid.

„La 1 august 2026 trebuie terminate toate proiectele din PNRR. Nu mai e timp de pierdut,” a declarat Peiu, subliniind că ritmul actual de implementare este mult sub nivelul necesar.

Domeniile-cheie unde România a pierdut teren:

  • Transporturi: proiecte feroviare și rutiere cu execuție lentă"În domeniul feroviar, care a beneficiat de cea mai generoasă finanțare, deci este pentru prima oară în istorie când nu mai putem spune că nu avem bani pentru dezvoltarea sistemului feroviar, și s-au pierdut jumătate din bani, pentru că sunt proiecte care nu se puteau încheia (...). Cele mai importante sunt modernizarea și electrificarea liniei de cale ferată între Cluj-Napoca și Oradea, care a ieșit din această finanțare, finalizarea, dublarea și modernizarea liniei de cale ferată Constanța-Mangalia, începerea lucrărilor la metroul de la Cluj-Napoca și achizițiile de rame de călători pentru metrou și calea ferată, ambele cu întârzieri de câțiva ani fiecare. În plus, avem lucrările toate oprite pe Coridorul European numărul 4, între Brașov și Sighișoara, nu se avansează de șapte ani\", a afirmat Peiu, într-o conferință de presă susținută la Parlament.

  • Sănătate: spitale regionale și modernizări blocate sau întârziate - "La fel, jumătate din fondurile care erau destinate modernizării spitalelor au fost scoase din PNRR. S-a renunțat la ele. Există acum promisiuni din partea Guvernului că se vor finanța din bugetul național. Dar deocamdată aceste finanțări au dispărut și consecințele le vedem - iată, la Spitalul \"Sfânta Maria\" din Iași au murit șapte copii de infecții nosocomiale\", a arătat senatorul.

„Suntem la 30% grad de realizare. Dacă nu accelerăm, vom returna banii la Bruxelles,” a mai spus deputatul, criticând lipsa de coordonare și transparență din partea Guvernului.

Peiu a subliniat că România nu mai are luxul amânărilor: „Este o cursă contra cronometru. Fie livrăm rezultate, fie pierdem miliarde.”

MATERIAL PUBLICITAR POLITIC
PARTIDUL ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMANILOR (AUR)
Notificare privind transparența la https://www.realitatea.net/notificare-transparenta-publicitate-politica

Mai multe articole despre:
peiu PNRR pierderi bani bolojan austeritate