Schema prin care două firme cu trei angajați fac selecția directorilor cu salarii de mii de euro de la stat. Ministrul Economiei: „E geniul răului”
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a dezvăluit că există două firme care fac selecția directorilor la companiile de stat. Acesta a vorbit despre o schemă pe care o numește „geniul răului”.
„Sursa de intrare în schema asta este prin două firme care vin și fac selecție de management performant din România. Una are un angajat, una are doi. Firme private primesc câteva zeci de mii de euro să colecteze CV-urile celor interesați și să spună cine e bun. A naibii selecție, încât scoate din joben exact piesa care lipsește din puzzle-ul politic. Este îngrijorător mecanismul prin care se urmărește montarea acestor oameni în astfel de funcții. Este geniul răului pentru ce s-a întâmplat în economia românească până acum.
Am găsit situații în care se pun manageri care au o firmă cu obiect identic de activitate cu cel al firmei unde au ajuns directori, după care dirijează în dezinteresul companiei statului român banii în contul firmei pe care au creat-o”, a declarat ministrul Radu Miruță, la un post TV.
În cadrul aceleași emisiuni, ministrul Economiei a mai spus că unii dintre cei care conduc anumite companii de stat cumulează salariul de director, în valoare de 50.000 de lei, cu indemnizația din CA – de 15.500 de lei şi cu cea de administrator special, care este cuprinsă între 17.000 şi 20.000 de lei.
Ministrul Economiei, despre salariile nababilor din companiile de stat: ”Nici nu-i interesează sumele, ci influenţa pe care o gestionează în dezinteresul statului român”
De asemenea, ministrul a precizat care sunt salariile și indemnizațiile directorilor de la companiile de stat.
-salariul directorului de la Cupru MIN SA: 49.260 lei – modificată indemnizația în februarie 2025;
-salariul directorului de la Uzina de produse speciale Dragomireşti: 47.640 lei – modificată indemnizația în iunie 2025;
-salariul directorului de la S.N. a Apelor Minerale SA: 41.509 lei – modificată indemnizația la final de aprilie 2025;
-salariul directorului de la C.N. Loteria Româna SA: 38.700 lei – modificată indemnizația în iulie 2024;
-salariul directorului de la Conversmin SA: 18.501 lei – modificată valoarea în mai 2025;
Zilele trecute, ministrul Economiei, Radu Miruţă, anunța că a descoperit că ministerul pe care îl conduce deține în București o clădire cu 54 de birouri în care funcționează mai multe firme, care a fost închiriată ilegal timp de 18 ani, fără ca statul să încaseze vreun leu.