MENIU

Dezbateri cu scandal pe buget. CIOLACU: Vă asigur că nu cresc taxele în 2024. BOLOȘ: Un buget mai bogat pentru 4,6 milioane de români VIDEO

Dezbaterile pe buget de stat pentru 2024 au fost punctate de scandal și întreruperi, provocate de parlamentarii opoziției, nemulțumiți că sesizările și criticile lor nu au fost luate în seamă de coaliția PSD - PNL. În discursul său, premierul Marcel CIOLACU a afirmat că proiectul este unul sustenabil și a dat asigurări că nu vor crește taxele în 2024. Și ministrul PNL al Finanțelor, Marcel Boloș, a dat asigurări că aproape 5 milioane de români vor beneficia de diverse prevederi din buget. 

Dezbaterea ar urma să înceapă la ora 20:00, dar deocamdată procesul este blocat de un protest al parlamentarilor USR.  Într-un alt incident, senatoarea Diana Șoșoacă a intrat în conflict cu liderul AUR, George Simion, după ce acesta din urmă i-a lovit telefonul.

 

Premierul Marcel Ciolacu va participa în această seară la ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului convocată pentru a dezbate Proiectul Legii bugetului de stat şi Proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024.

Proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2024 a fost aprobat marţi de membrii comisiilor reunite pentru buget-finanţe din Parlament, cu 23 de voturi "pentru" şi 8 "împotrivă".

 

 

Mai multe articole despre:
buget scandal parlament sosoaca scandal simion