MENIU

Răsturnare de situație în Parlament. Corupţia nu se mai graţiază. Senatorii şi-au anulat votul

Senatorii din Comisia Juridică s-au răzgândit şi au dat un nou vot prin care au decis ca faptele de corupţie să nu mai fie graţiate, anunţă Realitatea Tv. Votul a fost reluat la solicitarea PNL. Reamintim că la nivel declarativ, liderul social-democraților, Liviu Dragnea, şi premierul Sorin Grindeanu au criticat grațierea corupților, aşa cum au decis senatorii jurişti miercuri seară. De altfel, joi dimineaţă comisia juridică a reluat discuţiile pe proiectul de lege, şi a decis, prin vot, să respingă graţierea abuzului în serviciu, a conflictului de interese, dar şi a delapidării. Luni, în plen se va da votul final pe modificările făcute în comisie.

Concret, Comisia juridică a exceptat, joi, de la grațiere luarea de mită, traficul de influență, darea de mită și cumpărarea de influență, la solicitarea senatorului PNL Daniel Fenechiu.

PSD s-a abţinut de la vot. Explicaţia lui Şerban Nicolae

Propunerea a trecut cu cinci voturi pentru (PNL, USR și UDMR) și patru abțineri (PSD). Miercuri, senatorii juriști votaseră un amendament la proiectul legii pentru grațierea unor pedepse și a unor măsuri educative privative de libertate prin care se grațiau persoanele condamnate pentru luare de mită, dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență. 

Şerban Nicolae a explicat că nu şi-a schimbat votul: 

"Exact cum s-a luat decizia ieri, așa s-a luat decizia astăzi, prin aceleași metode democratice, ceea ce arată că nu a fost niciun fel de încrâncenare, niciun fel de decizie prestabilită. (...) În ultimele două-trei ore am fost în sală în comisie, nu am discutat cu nimeni telefonic și nu se punea problema să discut nici cu Liviu Dragnea, nici cu altcineva", a declarat Șerban Nicolae la finalul ședinței Comisiei juridice a Senatului în care s-a dezbătut proiectul legii grațierii.

Întrebat de ce s-a abținut de la vot și nu a votat împotrivă, senatorul social-democrat a replicat: "Pentru că eu nu voiam să îmi schimb opinia. (...) N-am văzut un coleg care să voteze altfel. Ne-am abținut toți pentru că nu eram de acord cu procedura. Am supus-o la vot regulamentar, dar nu ne-am schimbat votul. Deci, nu era niciun fel de altă influență. Ieri am votat pentru acele amendamente. Azi am votat abținere, în sensul că nu am dorit să participăm la un vot pentru sau contra față de această procedură de repunere la vot a unor amendamente deja adoptate".

În ceea ce privește susținerea amendamentelor referitoare la faptele de corupție în plenul Senatului, Șerban Nicolae a explicat că el nu susține "amendamente care nu au șanse să treacă".

"Nu susțin amendamente care nu au șanse să treacă. Îmi păstrez opinia, nu mă tem de nu știu ce reacții pentru că, din punctul meu de vedere, este profund toxic să condamni pe cineva pentru opiniile sale sau să îl excluzi din societate pentru opiniile sale, dar asta înseamnă o decizie care se ia parlamentar, pe bază de dezbateri, nu mă supăr, nu mă bucur", a spus liderul senatorilor PSD.

Graţierea de o seară

Miercuri, senatorii jurişti au adoptat un amendament prin care vor fi grațiați şi cei condamnați pentru corupție. Grațierea nu se aplică recidiviştilor şi celor care nu achită prejudiciul în termen de doi ani.

1 000 de oameni au protestat miercuri seară: "Hoţii graţiază hoţi"

Ulterior, aproximativ o mie de persoane au protestat, miercuri seara, în Piaţa Victoriei din Capitală, faţă de amendamentul adoptat în Comisia Juridică din Senat, care prevede graţierea persoanelor condamnate pentru luare sau dare de mită şi trafic sau cumpărare de influenţă.

Manifestanții au anunțat că vor continua să protesteze și în zilele următoare.

"Comisia juridică a Senatului a adoptat, miercuri, cu 5 voturi ”pentru” (PSD şi ALDE) şi 3 ”împotrivă” (PNL, USR şi UDMR) amendamentele propuse de senatorii Traian Băsescu, Şerban Nicolae şi Liviu Brăiloiu la proiectul de Lege privind graţierea, prin care cei condamnaţi la închisoare cu executare pentru dare sau luare de mită, trafic de influenţă sau cumpărare de influenţă urmează să fie graţiaţi sub rezerva achitării prejudiciului. DATI SHARE MASIV! Trebuie sa ne aparam tara de hoti".

600 000 de oameni au protestat în iarnă 

Reamintim că au trecut trei luni de când aproximativ 600.000 de oameni au ieșit în stradă atât în București, cât și în alte orașe din țară, pentru a protesta față de decizia Guvernului de a adopta noaptea, pe furiș, un proiect de Ordonanță de Urgență privind modificarea legislației penale care i-ar fi scăpat de închisoare pe cei acuzați de anumite fapte de corupție.

"Ne-am abţinut toţi pentru că nu eram de acord cu procedura. Ieri am am votat acele amendamente, astăzi ne-am abţinut de la procedură".