MENIU

Rădulescu: Nu e momentul pentru măsuri radicale în PSD pentru înlăturarea unor persoane

Deputatul Cătălin Rădulescu acuză modificările propuse la statutul PSD privind alegerile din cadrul partidului și susține că nu este momentul prielnic pentru astfel de măsuri radicale. Social-democratul este de părere că ar trebui ca toţi doritorii să poată candida liber, nu să fie impuse liste.

"Nemulţumirea se îndreaptă pentru faptul că se doreşte schimbarea unui statut. 40 de oameni din organizaţie au vrut. Nu ştiu dacă cei 500.000 de oameni sunt de acord cu aceşti 40. Eu cred că în mod normal, schimbarea de statut nu e o chesytiune pe care o faci de azi pe mâine, ci trebuie dezbătută în fiecare organizaţie de partid, cum făceam noi pe vremuri. Discutam în organizaţii, se făceau propuneri. (...) Dacă se păstrează chestia asta ca să fie regional, e deranjant, pentru că înseamnă că ne înlătură competiţia din partid. Vrem să facem iar cu liste ascunse în plicuri sau vrem să facem o competiţie, în care să vorbim în congres, iar lumea să aleagă pe cine crede că merită", a afirmat Cătălin Rădulescu.

Întrebat dacă modificările propuse ascund, de fapt, o impunere a dorinţei lui Liviu Dragnea, Rădulescu a spus că vorbește despre ce s-a întâmplat ”acum patru ani de zile, că s-au impus nişte liste, iar toţi ceilalţi am fost pe lista suplimentară. Nu cred că e momentul ca în partid să se ia măsuri radicale numai ca să înlături anumite persoane. Eu cred că fiecare şi-a dovedit capacitatea de a sprijini partidul. Noi îl sprijinim toţi pe preşedinte, dar cred că e normal ca şi noi să fim sprijiniţi în competiţia asta şi să fim lăsaţi liberi ca să putem să candidăm fiecare dintre noi şi lumea să ne aleagă."

Referitor la declarațiile fostului șef al SRI George Maior despre Liviu Dragnea, deputatul susţine că aşteaptă explicaţii şi clarificări de la liderul PSD.

"E o problemă personală a domnului preşedinte, dânsul trebuie să clarifice treaba asta în interiorul partidului, nu în faţa televiziunilor şi sper să o clarifice pentru că trebuie să clarifice. O să-l întrebe colegii mei. Cred că e responsabilitatea dânsului ca preşedinte să clarifice aceste lucruri şi cred că le va clarifica", a spus Rădulescu.

Mai multe articole despre:
PSD Cătălin Rădulescu