MENIU

Scandal total în PSD: ”Se plătesc sume colosale de la partid pentru denigrarea unor lideri ai săi”

Mai mulți lideri ai PSD susțin că ”se plătesc sume colosale de bani” de la partid pentru denigrarea membrilor de partid. În cadrul ședinței de vineri mai mulți lideri ai partidului au criticat vehement firmele angajate de partid prin care se ”dirijează” bani către entități media prietene pentru atacarea incomozilor, potrivit stiripesurse.ro.

”S-au spus cu subiect și predicat nume de firme și cine le deține și de unde vin banii și care sunt țintele”, ne-au relatat surse participante la ședința cu scântei a Comitetului Executiv Național al PSD.

Cei mai mulți au susținut că ”sumele colosale” se plătesc din bugetul partidului pentru diverse servicii, dar în fapt ar fi bani care se dau exact pentru execuția incomozilor la ordin.

S-au spus și entități media care servesc în acest scop și consilierii partidului care mânuiesc ”măciucile” media la adresa liderilor care nu se aliniază deciziilor șefului suprem.

Unii participanți i-au acuzat pe consilierii firmelor angajate la partid sau la cabinetele liderilor partidului că ar fi orchestrat campanii media chiar și împotriva premierului Viorica Dăncilă, scrie stiripesurse.ro.

Mai multe articole despre:
PSD