Primărie fără conducere în Bihor! Edilul și viceprimarul au plecat împreună într-o vacanță de lux
Primărie rămasă fără șef în Bihor. Viceprimarul și-a luat concediu medical ca să meargă într-o vacanță de lux, alături de primar. Potrivit codului administrativ, cei doi nu pot să își ia concediu de odihnă în același timp.
Primarul și viceprimarul unei comune au plecat împreună în vacanță în Antalya, chiar dacă acest lucru este interzis.
Conform codului administrativ, viceprimarul este obligat să îl înlocuiască pe primar când nu își poate exercita funcția. Cei doi au ocolit legea, primarul și-a luat concediu de odihnă iar viceprimarul, concediu medical. Ambele începeau pe data de 14 iulie.
Poza a fost postată pe rețelele de socializare de către o persoană care se afla cu ei în vacanță, care ulterior a șters postarea. Primarul a fost contactat de presă și a negat acuzațiile.
Mai multe articole despre: