MENIU

Preşedintele unui ONG, una dintre variantele vehiculate pentru şefia Ministerului Muncii - surse

Preşedintele Federaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC), Bogdan Simion, este una dintre variantele luate în calcul pentru portofoliul de la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), au declarat, pentru Mediafax, surse oficiale.

Potrivit surselor citate, lui Simion i s-a propus acest portofoliu, însă nu ar fi singura variantă pentru conducerea Ministerului Muncii.

Bogdan Simion, absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, este director executiv al Asociaţiei pentru Dezvoltarea Copilului, dar şi al fundaţiei SERA România, organizaţie neguvernamentală înfiinţată în martie 1996, în domeniul protecţiei copilului şi al promovării drepturilor copiilor. Conform site-ului organizaţiei, aceasta a contribuit la închiderea instituţiilor de tip vechi care adăposteau în condiţii mizere sute de copii şi la dezvoltarea de servicii sociale alternative, dar şi la înfiinţarea primei Bănci de Os din România, la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Capitală.

Simion este şi director executiv al Institutului pentru Dezvoltarea Copilului.

De asemenea, el a lucrat ca expert independent pentru Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, pentru elaborarea unui sistem naţional de monitorizare a drepturilor copilului şi a fost consultant pentru Centrul de Resurse şi Inforare pentru Profesiuni Sociale, pentru elaborarea standardelor instituţionale pentru serviciile sociale pentru copii cu handicap.

Mai multe articole despre:
ministerul Muncii ONG Dacian Cioloş Bogdan Simion